Comunicat de presa

43 de candidați pentru postul de directori în unitățile de învățământ băcăuane

43 de candidați validați pentru proba scrisă în Concursul de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ de stat din județul Bacău, sesiunea iunie-septembrie 2022

În urma etapei de evaluare a candidaturilor depuse pe platforma informatică dedicată pentru cea de a treia sesiune, iunie-septembrie 2022, a Concursului de ocupare a funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat, în județul Bacău au fost admise toate cele 43 de dosare depuse.

Conform calendarului de organizare și desfășurare a concursului, va urma proba scrisă, programată pentru data de 8 septembrie, iar interviurile vor fi susținute în perioada 22-29 septembrie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 septembrie, cu emiterea deciziilor de numire a candidaților admiși, până în data de 5 octombrie. Mandatul de ocupare a acestei funcții este de 4 ani, de la data numirii.

Va fi declarat admis candidatul care are dosarul validat și obține cel puțin nota 7 (șapte), atât la proba scrisă, cât și la proba de interviu.

Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează această nouă sesiune de concurs pentru ocuparea a 40 de funcții de director și 13 funcții de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județ, rămase vacante și ocupate în prezent prin detașări în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de finalul anului școlar în curs, așa cum prevede legislația în vigoare.

În urma primelor două sesiuni de concurs, care au fost organizate în septembrie-decembrie 2021 și ianuarie-aprilie 2022, s-au ocupat, în total, 186 de posturi de conducere în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, respectiv 127 de director și 59 de director adjunct.

Sursa: ISJ Bacău