Comunicat de presa

Deputatul Ichim a părăsit barca brăileanului. El vorbește despre mizeriile USR-ului condus de Luci!


Despre mizeriile brăileanului. Tot mai mulți fost useriști explică mediul toxic creat de Luci în sânul USR Bacău acolo de unde au fost îndepărtați toți plusiștii și cei care nu au adis ode brăileanului. Deputatul Cristian Paul Ichim și-a dat demisia din USR Bacău.

“Îmi este dificil să fac acest anunț, dar cu mare regret trebuie să vă spun că am decis să demisionez din USR. Nu a fost o decizie ușoară, pentru că am crezut în acest proiect și în necesitatea sa pentru societatea românească. Am investit enorm de multă energie și speranță alături de voi și asta îmi face decizia și mai dificilă. Dar e nevoie să luăm și cele mai dificile și neplăcute decizii atunci când vine momentul pentru ele și fiecare dintre noi trebuie să își găsească puterea de a face acest pas.

Din nefericire, atmosfera toxică din ultimele luni din interiorul partidului m-a convins că este pasul pe care sunt nevoit să îl fac, pentru a rămâne fidel motivelor pentru care am intrat în politică. Suntem într-o situație în care lupta internă de partid este mai dură și mai nedreaptă decât cea externă. Am intrat în politică pentru a aduce o nouă perspectivă și pentru a schimba ceea ce nu merge în societatea românească. În schimb, suntem prizonierii unei lupte interne interminabile în care orice mijloace sunt permise și încurajate. La Bacău, am avut de înfruntat o atitudine necolegială și deseori dușmănoasă exact din partea colegilor noștri cu care ar fi trebuit să construim o nouă alternativă politică.

Îmi este dificil, dacă nu de-a dreptul imposibil, să explic atitudinea primarului Bacăului, Lucian Viziteu, care a dus o permanentă campanie împotriva foștilor membri PLUS, ba chiar a construit cazuri de excludere pentru simplul fapt că nu a simțit că ne poate controla după bunul său plac. La primărie s-a ales colaborarea cu membri ai unor partide cu care ne confruntăm politic în locul propriilor noștri membri. Opacitatea și închiderea partidului au fost emblematice pentru această perioadă. A fost dificil să ne confruntăm cu această situație și a devenit imposibil să o mai fac.

Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în ultimii ani, vă mulțumesc pentru toată munca depusă. Sunt onorat că am avut ocazia să cunosc atât de mulți oameni extraordinari, care s-au implicat alături de mine pentru comunitatea lor. Nu renunț și, în ciuda deciziei mele, rămân alături de voi. Ne vom reîntâlni în curând și lupta noastră pentru o Românie mai bună va continua.” a scris deputatul Cristian Ichim pe facebook.