Comunicat de presa

Primul parc atletic din România, inspirat de spectaculosul „Athletic Exploratorium” construit la Ødense, în Danemarca.

Am semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a primului parc atletic din România, inspirat de spectaculosul „Athletic Exploratorium” construit la Ødense, în Danemarca. Inițiativa realizării unui astfel de parc în Bacău a fost ținută în loc de pandemie, dar imediat ce am avut posibilitatea am călătorit, în prima decadă a lui martie, în Danemarca pentru a înțelege – la fața locului – acest strălucit concept în materie de redare a spațiului urban către practicanții şi iubitorii sportului de masă. ” a declarat astazi, presedintele CJ Bacau Valentin Ivancea.

În Danemarca am vizitat mai multe obiective și am rămas impresionat de modul în care autoritățile de aici se raportează la necesitățile cetățenilor, transpunându-le în proiecte sustenabile precum Athletic Exploratorium, Biblioteca publică sau Complexul pentru persoane cu dizabilități. Cu acest prilej, am pus bazele unui parteneriat cu arhitectul Flemming Overgaard, creatorul parcului atletic construit în Odense, expertiza acestuia fiind capitală în privința materializării unui parc similar în România. În curând, dl. Overgaard va veni în Bacău pentru a participa la elaborarea studiului de fezabilitate și la dezbaterea publică pe care o vom organiza vizând acest obiectiv de infrastructură sportivă. ” a mai spus Valentin Ivancea.

Sugestiile și propunerile profesioniștilor dar și a amatorilor din domeniul sportiv ne vor ajuta să realizăm un parc atletic cât mai bine calat pe nevoile comunității băcăuane, ai cărei cetățeni sunt privați de o infrastructură adecvată practicării sporturilor atletice şi nu numai. Să nu uităm că sportul rămâne unul din elementele fără de care nu putem vorbi despre un stil de viață sănătos, ferit de perspectiva unor nedorite probleme medicale.” a spus in incheiere presedintele CJ Bacau.