Comunicat de presa

Park Athletic pentru Bacău!

„În repetate rânduri, am semnalat necesitatea unor spații adecvate pentru practicarea sporturilor de masă, recreere și socializare. Ne mândrim cu sportivi băcăuani premiați la nivel național și internațional dar nu avem un loc dedicat pentru pregătire fizică și mișcare în aer liber care să conecteze multiple tipuri de activități.

În acest sens, am reluat inițiativa din 2020 a Consilului Județean și am supus aprobării consilierilor un parteneriat între Județul Bacău și Municipiu, în vederea realizării primului parc atletic din România și chiar din partea centrală & de Est a Europei, cu o suprafață de 20.000 mp. Finanțarea acestui obiectiv va fi asigurată 95% de Consiliul Județean.

O astfel de investiție va aduce multiple beneficii județului Bacău:
• Creșterea atractivității și competitivității regionale și atragerea în zonă a unui număr mare de persoane care practică diferite sporturi;
• Dezvoltarea mișcării sportive de masă și schimbarea stilului de viață al tinerilor și al locuitorilor din Bacău;
• Crearea unui spațiu de recreere, mișcare, socializare;
• Reconversia unei zone urbane într-o veritabilă atracție.

Ideea construirii unui parc atletic a fost inspirată de proiectul Athletic Exploratorium din Odense, Danemarca- primul și unicul parc inovator de atletism din Europa.

Unicitatea acestui proiect va pune Bacăul pe harta orașelor din lume care oferă alternative inedite pentru cei care aleg să petreacă timp în aer liber! De reținut este faptul că acest spațiu nu se va adresa doar sportivilor ci mai ales publicului larg, doritor de mișcare.

Sunt încrezător că prin acest tip de investiții- pentru promovarea sportului- copiii și tinerii vor realiza cât de importantă este mișcarea fizică pentru dezvoltarea motivaţiei și a aptitudinilor dar mai ales cât de benefice sunt efectele acesteia pentru sănătate şi educaţie.” a declarat Valentin Ivancea.