Ghingheș: „Anul 2021 va intra în istorie ca și anul în care acordarea burselor intră în legalitate”

„Fără nicio legătură cu plângerea penală depusă zilele trecute de Asociația Elevilor din Bacău, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri avem și aprobarea numărului de elevi care trebuie să primească burse (care lipsea în mod aberant și nelegal din proiectul de acum două săptămâni), dar și suplimentarea bugetului dedicat burselor cu cu 15,5 milioane lei.

Între timp, reprezentanții elevilor au fost făcuți cu ou și cu oțet de niște soldați fără prea multă rațiune din garda pretoriană a unui personaj care, fără să vrea și forțat de presiunea publică + politică pe alocuri, va ajunge până la urmă să plătească elevilor băcăuani burse în valoare de circa 27 de milioane de lei. Și se va lăuda cu asta, chiar dacă alții l-au forțat să procedeze la acordarea burselor și chiar dacă le va acorda cu întârziere.

Păcat că pentru simpla aplicare a legii și acordarea drepturilor de care beneficiază elevii a fost nevoie de nenumărate discuții și certuri în Consiliul Local, explicații la partid, inițiative însușite ale altor consilieri locali, jigniri aduse elevilor, întârzieri mari, acțiuni în justiție și așa mai departe.

În cele din urmă, 2021 va rămâne în istorie drept anul în care, după 10 ani de nerespectare a legii, în municipiul Bacău vor fi fost acordate în sfârșit burse în baza legii ce însumează multe milioane de euro.

Față de resturile alocate de foștii primari Necula și Stavarache (2-3 milioane de lei/an), saltul este uriaș și mă bucur că am putut face acest lucru posibil prin nenumăratele eforturi pe care le-am depus în 2021 în acest sens.

Sper ca în 2022 să nu mai fie nevoie de tărăboi pentru aprobarea și plata burselor. Iar dacă va fi nevoie, asta-i viața, îl facem (din nou).” a scris viceprimarul Cristian Ghingheș.