De la 1 noiembrie, prețul la energie electrică și gaze va fi plafonat pentru toți consumatorii casnici

„De la 1 noiembrie, prețul la energie electrică și gaze va fi plafonat pentru toți consumatorii casnici. Tot de atunci intră în vigoare și compensarea facturilor la energie.

6 milioane de familii din România vor beneficia de aceste reduceri care vor apărea direct în facturi, fără că oamenii să facă vreun demers în acest sens.

Prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. De această plafonare vor beneficia, pe lângă consumatorii casnici, și școlile, spitalele, creșele, ONG-urile și bisericile.

De compensarea facturilor beneficiază familiile care au un consum mediu. La energie electrică, spre exemplu, reducerea este de 29 de lei la 100 KWh, iar la gaze naturale procentul este de 33% din prețul gazelor naturale.

Alți beneficiari ai reducerii facturilor vor fi întreprinderile mici și mijlocii, iar primăriile vor primi subvenții în cazul în care va crește prețul gigacaloriei.


Legea a fost aprobată în regim de urgență în Parlament pentru că nivelul costurilor pentru consumatori ar fi urmat să crească foarte mult, iar acesta este un pas de echilibrare necesar.
În urma aplicării legii pe care am votat-o, îmi doresc ca românii să resimtă cât mai puțin din această explozie a prețurilor energiei de pe piețele internaționale.

Legea se aplică pe perioada iernii, mai exact, de la 1 noiembrie 2021 până la finalul lunii martie 2022.” a mentionat deputatul Cristian Paul Ichim intr-o postare pe facebook.