Pamflet

Primarul Bacăului lansează proiectul de dezvoltare economică Cimitirul Pentru Toți

Mori cu zile și nu ai unde sa te îngropi? Vino la Bacău și poți avea locul tău de lux, vecini de orice confesiune, proiect gratuit, acces la aleea principală, lumini ambientale de noapte, etc., posibilitate rate cu buletinul! Nu doar cei din PSD au dreptul la o groapă!

Cam așa ar suna un anunț publicitar pentru promovarea locală. In primele 8 luni de mandat, primarul Viziteu a avut prima mare inițiativă economică (respinsă însă de CL), „Cel mai mare cimitir din România”( evident exagerez).

Pentru acest proiect a propus Consiliului Local Bacău să voteze alocarea unei parceluțe de 2,6 ha de teren( ori ceva de genul asta, cu titlul gratuit, către antreprenorul Ioachim Băcăuanul. Iată și prima inițiativă economică a primarului actual, economică pentru că efectiv acest spatiu ar deveni parte importantă al unui business funerar. Iașii cu IT și spații pentru birouri, Brașovul cu parcuri industriale (au peste 11 parcuri ocupate 100%), Clujul cu medicina și IT, Suceava cu turismul (made in Bucovina) etc., Bacăul cu afaceri funerare (cam asta e Nisa de oraș aleasă de USR/PNL și Viziteu, cel puțin asta reiese din activitatea lor din primele 8 luni de zile).

Deși a umplut agenda băcăuană cu studii de fezabilitate, studii de oportunitate, etc., pentru orice fleac ( ăștia nu au tuns Fânul din Bacău pentru că nu aveau studiu de impact), pentru afacerea funerară a lui Ioachim Băcăuanul nu a avut nevoie de nimic, a fost convins pe loc de oportunitate și urgență. Adică, după ce ne-a amețit prin campanie cu parcări plutitoare pe Bistrița, trenuri urbane suspendate, piste pentru biciclete (proiectul lui Ghinghes, nu al lui) investiții europene pentru orice, prima lui propunere economică este o donație de 2,6 ha către BOR, pentru o afacere funerară. No, evident că opoziția nu a votat acestă propunere.

Norocul nostru am putea spune că este opoziția, una cu scaun la cap față de administrația Viziteu. In sudul României sunt probleme cu fauna, coioții au câștigat lupta in Delta și pădurile din împrejurimi, în Galați și Brăila. Noi am prins unul și l-am pus primar, Coitul din Brăila! Primarul Viziteu poate fi coitul din desenele animate, cel care încearcă să prindă struțul.Făcând haz de necaz, primarul a dorit să păcălească Consiliul Local, ia dat afara pe toți din casă, a blocat ușa și a aruncat portofelul cu bani și cheile pe geam; acum plânge de foame și îi acuză pe consilieri că nu-i deschid ușa :))!. Suntem unici in țară, nu mai există un alt oraș în situația noastră, angajații primăriei nu au bani de salarii, orașul ia diplomă după diplomă la concursurile naționale ( Orașul Fânului, Musca e Tzantzarii, Căpușa de Aur, Puricicele 2021, Groapa din Asfalt, Etc.).

Acum încearcă să dea orașului o nișă de dezvoltate economică, dorește să facă cel mai mare cimitir din România, unde vor fi îngropați de vii toți doritorii băcăuani. Poate sunt eu pretențios, dar ne-am pricopsit cu cel mai prost primar din toate timpurile, că tot îl alintam pe Necula cu expresia asta (nah, am primit ce am cerut 🙂 ).

P.S. o poză de pe Marte ajunge in 11 min pe Pământ, o cerere depusă la registratura Primăriei Bacău a călătorit către departamentul aferent aproximativ 3 luni. (Adică între etajele primăriei)