Comunicat de presa

Lucrări de reabilitare şi modernizare la sediul Serviciului de Ambulanță Oneşti. Valoarea lor e de 1 milion de lei şi e susținută financiar de CJ.

„Investițiile în sistemul sanitar județean, rod al asocierilor încheiate de Consiliul Județean cu primării din județ, continuă în ritm susținut.

Alături de colegul meu Gelu Panfil, vicepreşedintele CJ Bacău, şi de administratorul public Valentin Palea am verificat astăzi lucrările de reabilitare şi modernizare de la sediul Serviciului de Ambulanță Oneşti, lucrare în valoare de 1 milion de lei şi susținută financiar de CJ.

Mă bucur că noul sediu al Ambulanței Oneşti a ajuns la un stadiu fizic de realizare de 75%, mai ales că aceasta deserveşte zeci de mii de locuitori din comunitățile situate pe Valea Trotuşului.

Lucrările sunt planificate să se încheie în toamna acestui an, urmând ca imobilul să fie dotat cu instalații complet noi şi cele mai moderne sisteme de siguranță.

Tot la Oneşti, CJ Bacău asigură cofinanțarea – în sumă de peste 900.000 euro – a eficientizării energetice a clădirii spitalului din localitate, investiție derulată cu fonduri europene. În aproximativ o lună de zile proiectarea va fi încheiată și se va emite ordinul de începere a lucrărilor.” a declarat presedintele Valentin Ivancea.