Comunicat de presa

Unifarm a început să împacheteze „spitalul modular” de pe Letea.

Viceprimarul Cristian Ghinghes anunta ca in urma discutiilor cu Unifarm, compania nationala a inceput sa impacheteze „spitalul modular” de pe Letea:

După demersurile și discuțiile repetate pe care le-am purtat cu Unifarm, compania națională a început să împacheteze spitalul modular amplasat în urmă cu 13 luni pe terenul de fotbal de la Baza Letea a municipiului Bacău, nefiind folosit nicio secundă, deci ocupând absolut degeaba baza sportivă.

Vestea rea este că terenul trebuie refăcut complet, șanțurile și tranșeele produse fiind vizibile cu ochiul liber. Am început deja demersurile astfel încât, după eliberarea completă a amplasamentului, acest teren să fie repus în circuitul sportiv. E mare nevoie!

De asemenea, am cerut Direcției Administrare Baze Sportive să prezinte un raport în urma căruia sper să putem lămuri împrejurările în care acest cort gonflabil, care a costat 3 milioane de euro și care face obiectul unor anchete penale, a fost montat și a ocupat terenul fără forme legale. Dacă nu le vom putea lămuri noi, o vor face alte instituții ale statului, iar noi le vom sprijini.

Niște responsabili trebuie să existe, mai ales că terenul municipalității a fost distrus și va avea nevoie de investiții de sute de mii de lei ca să fie repus în funcțiune.” a scris viceprimarul Cristian Ghinghes pe contul de facebook.