Comunicat de presa

„Voi propune consilierilor județeni să îi acordăm titlul de “Cetățean de onoare” al județului Bacău. Îl merită cu prisosință!”

La invitația prof. univ. dr. Eugenia Harja, am avut onoarea să particip la evenimentul care a marcat bilanțul celor 40 de ani de activitate dedicați Direcției Județene de Statistică Bacău. În prezența președintelui Institutului Național de Statistică, prof. univ. dr. Tudorel Andrei, doamna statisticii băcăuane, Eugenia Harja, și-a anunțat retragerea din instituția pe care a condus-o atâția ani, urmând să își continue activitatea în mediul academic.

Începând din 1981, cu profesionalism și devotament, doamna Eugenia Harja a avut o contribuție marcantă la progresul teoriei și practicii statisticii românești. Complementar carierei de 40 de ani în domeniul statisticii, prin activitatea didactică și-a adus aportul la dezvoltarea și perfecționarea învățământului academic de profil și formarea a numeroase generații de studenți.

Am avut privilegiul de a o cunoaște pe doamna director în perioada în care am fost subprefect și prefect. Maniera echilibrată în rezolvarea problemelor specifice alegerilor a impus respect și a generat considerația celor cu care a lucrat. Lider autentic, a format o echipă de profesioniști în cadrul Direcției Județene de Statistică Bacău, care a gestionat eficient şi transparent complicatele procese electorale din ultimii ani.

Urmare firească a activității exemplare a doamnei director Eugenia Harja, în semn de recunoaștere pentru impecabila carieră închinată statisticii și pentru contribuția semnificativă la creșterea prestigiului județului nostru, voi propune consilierilor județeni să îi acordăm titlul de “Cetățean de onoare” al județului Bacău. Îl merită cu prisosință!” a declarat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea.