Valentin Ivancea: “Sănătatea este pentru mine şi echipa de la CJ Bacău o prioritate!”

Lucrurile in judet merg pe calea cea buna si dupa ce vedem ca infrastructura se consolideaza si se modernizeaza in multe localitati rurale, observam ca lucrarile de la SJU Bacau sunt in grafic si presedintele CJ Bacau vegheaza ca aceste lucrari sa nu iasa din grafic. In exterior cladirea de la Pediatrie are un grad fizic de realizare de 90% si la interior de 30%. In vizita facuta astazi pe acest santier, Valentin Ivancea a subliniat din nou importanta sanatatii si prioritizarea ei in aceste vremuri:
Alături de managerul SJU Bacău, Adrian Popa, am fost astăzi pe şantierul de la Pediatrie, unde lucrările de consolidare şi modernizare a clădirii sunt în plină desfăşurare.
Proiectul este integral finanțat de Consiliul Județean Bacău, având o valoare de aprox. 32 milioane lei. La acest moment, gradul fizic de realizare a consolidării clădirii este de 90%, în timp ce amenajările interioare au ajuns la 30%.
Am prevăzut în bugetul pe anul în curs o alocare de 10 milioane lei pentru acest obiectiv de investiții a cărui finalizare este prevăzută pentru primăvara lui 2022, conform prevederilor contractuale.
Lucrarea de la Pediatrie este foarte complexă şi prevede, pe lângă reabilitarea si consolidarea masivă a clădirii, şi amenajarea celor două săli de chirurgie pediatrică situate la etajul 2. De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor, aici va funcționa un spațiu de joacă şi relaxare pentru copiii internați pe secție.
Sănătatea este pentru mine şi echipa de la CJ Bacău o prioritate, iar când vine vorba despre sănătatea copiilor trebuie să fim cu atât mai determinați în eforturile noastre.” a declarat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea.