Din 15 mai, fără mască în spațiul public, fără restricții de noapte, magazinele revin la program normal

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, primele măsuri de relaxare care vor intra în vigoare chiar din acest weekend, din 15 mai. Cele mai importante măsuri sunt cele referitoare la ridicarea obligativității purtării măștii în spațiul public și renunțarea la restricțiile de circulație pe timpul nopți.

Șeful statului a afirmat că pandemia nu s-a terminat, însă prin vaccinare se reduce și va dispărea. “Trebuie să ne gândim la România post pandemică și nu-mi doresc să fie o țară ca înainte de această pandemiei,” a declarat Klaus Iohannis.

România post-pandemie trebuie să fie România în care implementăm reformele.

Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm. Nu e altă cale.

Am stabilit niste ținte de vaccinare. Ne propunem la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane.

Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul

Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei, prin incidența infectărilor și de gradul de vaccinare. Astfel, dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm.

Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții: stațiile de transport în comun, piețele, târgurile

Următoarea măsură: se elimină restricțiile de circulație noapte iar magazinele nu vor mai avea reduceri de program, practic vor reveni la programul normal.

Nunți, botezuri, mese festive: din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.

În sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

În școli păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde. E foarte probabil ca anul scolar să se încheie cu toți elevii în școli, a anunțat Klaus Iohannis.