“Abuz” semnalizat de presă locală!

Nu știu dacă ați observat dar de ceva timp, toată lumea e expertă în fotbal și în poliție rutieră.
Asta s-a întâmplat și în cazul de zilele trecute unde un echipaj al Serviciului Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un autoturism civil dotat cu aparat radar a fost “controlat” de un “echipaj” (prizat) cu un cetățean sigur de faptul că a fost abuzat de polițiștii care i-au aplicat amendă pentru viteză.
Ce reclama cetățeanul:
Că nu e voie cu radar în mașină civilă (foarte des auzita din gurile celor ce tocmai au luat amenzi pentru viteză)
Ce zice legea: art 109, alin 2 din OUG 195/2002: Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
NU ZICE NICĂIERI IN CE POZIȚIE TREBUIE SA STEA DOMN AGENT!

Domnul jurist din poveste, precum si ziariștii (asa cum rezulta din titlu) știu ei ceva că s-ar fi încercat sa se scoată radarele civile de pe drumuri (în condițiile în care, în România se moare pe capete din cauza vitezei) însă, CCR (a se citi “Curtea Constitutionala a României” pentru juriștii amintiți mai sus) a decis că ar fi neconstituțional să filmezi cu radarul doar din mașini inscripționate si că ar fi doar o joacă (cu viețile noastre în principal) prin urmare, singura obligație rămasă este sa respectați regimul legal de viteză INDIFERENT DIN CE MAȘINĂ SAU COPAC VA FILMAM NOI. (Decizia CCR nr 684/2018)

Ce mai reclama cetateanul:
Ca polițistul i-a furat permisul de conducere. În speță “patente italiano” ca doar nu ne înjosim sa fim români.
Cum sa furi ceva ce ești obligat de lege sa prezinți?
art 35 din OUG 195/2002
(2) Participanții la trafic sunt OBLIGAȚI ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.

Si cu toate acestea, nici șoferelul nostru și nici ziarul nu spun nimic despre faptul ca acesta ar fi consumat niște substanțe interzise, mai exact Ecstasy si Ketamina si nu discuta nimic despre “visul” în care se afla acesta si că ar fi putut produce o tragedie dacă nu era încetinit de polițiști. Totul se rezuma la polițiștii care si-au făcut datoria (conform legilor românești).
Incalificabil este ca și redactorul ziarului face aluzii la “gestul polițiștilor care si-au făcut treaba” încurajând spartanul!

O alta lamurire, față de bazaconiile pe care alții le numesc “surse”; Conducatorul auto nu a fost sanctionat pentru că vorbea la telefon si ca nu purta centura ci a fost sanctionat pentru urmatoarele:

Folosirea telefonului mobil in timpul mersului (telefonul cu care filma), concomitent cu nerespectarea obligatiei de a semnaliza la manevra de intoarcere, nerespectarea indicatiilor politistilor de a ramane in autoturism (se vede in filmarea pe care a facut-o distinsul si pe care ati scurtat-o intentionat)
Bine, bine dragilor, nu putem sa ne supunem controlului oricui. Regulamentele interioare ne indica sa ne supunem controlului anumitor șefi. Doar nu a furat colegul o mașină și un radar si s-a pus la dat amenzi. Totul este absolut legal și normal!

Filmarea se termina brusc deși știm sigur că nu s-a încheiat așa si tocmai se vede ca șoferul începe sa fie mai iritat decât la început. Oare de asta sa fi fost iritat soferul? Nu mai avea “marfa”? Filmarea se termina brusc, insa continuarea a fost in dezavantajul conducatorului auto, pentru ca acesta a inceput sa vorbeasca cu apelative cum ar fi “ba nebunule, ba frate, imi furi permisul?”. Filmarea s-a incheiat brusc pentru victimizare și pentru aprecieri. După cum se vede și colegul nostru are o cameră video în “pept” si acolo se regăsește un adevăr netrunchiat pentru PPC (pai per click)

Dragilor jurnaliști, va rugam sa va axați, în general, pe principiile voastre de existență: știri exacte, expuse obiectiv și corect gramatical. A “smulge cu forța” e, cum s-ar zice, pleonasm. Apoi “se întocmește proces-verbal” si nu “se întocmește amenda”; amenda se aplică, nu se întocmește. Dar nu e bine sa va spunem cum sa va faceți treaba, dacă o faceți bine.

Respectați legea si vom fi prieteni! Sărbători fericite alături de cei dragi!
(Spartanii erau cetățenii bravi din Sparta…. nu din Bacău)

Sursa: Atenție Poliția Bacău/facebook