Valentin Ivancea în vizită pe DJ207D

“Modernizarea infrastructurii rutiere județene nu stă pe loc. De cum au permis condițiile meteo, am repornit motoarele pe cele mai importante proiecte de reabilitare a drumurilor din judeţ.

Am vizitat, astăzi, lucrările desfăşurate pe DJ 207D Traian – Prăjeşti – Negri – Dămieneşti, unde constructorul – exemplar mobilizat – a reuşit să asfalteze jumătate din cei 22 km ai drumului.

Totodată, am primit asigurări din partea antreprenorului că până la sfârşitul lunii august (2021) lucrarea va fi terminată, înainte de termenul prevăzut în contract.

Acest drum face parte dintr-o investiție de anvergură derulată de Consiliul Județean Bacău, în zona de est a județului, unde urmează să fie conectate – printr-un drum de aprox. 95 de km, modernizat cu fonduri europene – sudul jud. Bacău (com. Podu Turcului) cu limita de nord (com. Dămieneşti).

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 40 de milioane euro, pentru toți cei 95 de km ai viitoarei axe rutiere Dămieneşti – P. Turcului. Drumul va tranzita 11 comune şi va deservi peste 30.000 de locuitori.

M-am întâlnit azi cu primarii de la Prăjeşti, Negri şi Dămieneşti, comune tranzitate de DJ 207D, asigurându-i de întreaga mea implicare în dezvoltarea zonei de est a județului, precum şi a infrastructurii rutiere de aici” a scris astăzi Valentin Ivan ea, președintele Consiliului Județean Bacău pe pagina de Facebook.