Şedinţa ordinară dorită de Luci nu va face cvorum. Luci, stai jos!

Deşi nu e anunţată încă oficial pe canalele de comunicare către consilierii locali, şedinţa extraordinară dorită mâine de administraţia brăileanului moare din faşă. Graba lor nu e justificată şi e de neînţeles de ce atâta grabă din moment ce miercuri are loc o şedinţă de CL ordinară. Ce e aşa urgent în astea două zile? Pregătesc ceva marţienii?

Am spus că e o şedinţă “anulată” din faşă pentru că deja PSD/PPU-SL a anunţat că nu va participa la ea. Nici Pro România nu are motive de îngrijorare pentru “urgenţa” edilului şi bănuim că nici consilierul independent Dorin Chirilescu. Aşadar lipsa de cvorum e singura certitudine pentru ziua de mâine.

Consilierii locali ai Alianței Social-Umaniste (PSD/PP-USL) anunță, prin prezentul comunicat, că nu vor participa la ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – convocată pentru ziua de vineri, 26 martie – motivat de faptul că proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi nu au un caracter de urgență și pot fi dezbătute la ședința ordinară a CL din luna în curs.
Pe cale de consecință, convocarea unei ședințe extraordinare cu câteva zile înainte de ședința ordinară a CL este neîntemeiată.
Grupul consilierilor ASU precizează că va participa la ședințe extraordinare de CL doar în situația în care proiectele inițiate vizează, de exemplu, urgentarea absorbției de fonduri europene, aprobarea de investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență sau soluționarea unor situații de urgență care – prin natura lor – nu comportă amânare.
Aleșii locali ai PSD/PP-USL apreciază că nu se impunea convocarea, în pripă, a ședinței extraordinare de CL în contextul în care proiectele de pe ordinea de zi au ca obiectiv rezolvarea unor sinecuri în cadrul SSPM, societate a municipalității despre care – în campania electorală – actuala conducere a Primărie decreta că o vrea grabnic desființată.
În loc de lichidarea societății respective, administrația Viziteu a descoperit sinecurismul politic și, în numele împărțirii unor funcții bine remunerate în SSPM, forul deliberativ local este convocat – complet nejustificat – în ședință extraordinară.
Grupul consilierilor ASU consideră că împărțirea sinecurilor nu este o urgență pentru Municipiul Bacău și poate suporta o amânare până la ședința ordinară a CL aferentă lunii curente. În acest context, atragem atenția că organizarea de ședințe extraordinare nefondate a devenit o practică păguboasă a actualului executiv local, repetată cu o nejustificată constanță în ultima perioadă.” se mentioneaza in comunicatul PSD/PPU-SL.