Parlamentarii Alianței PNL-USR/PLUS refuză să rezolve ”bomba ecologică” din orașul condus de șeful PNL Bacău

Împreună cu colegii, parlamentari din PSD Bacău, am propus, printr-un amendament la Legea Bugetului de stat 2021, alocarea sumei de 59.9 milioane de lei pentru finanțarea obiectivului ”Reabilitarea Sistemului de Apă Uzată a Orașului Comănești”. scrie Claudiu Ilisanu pe facebook, atragand atentia asupra pericolului existent in zona.

Parlamentarii din alianța aflată la guvernare (PNL-USR/PLUS), din Comisia pentru Administrație Publică, au refuzat să aprobe amendamentul nostru, care ar fi rezolvat una dintre cele mai grave probleme de mediu din județul nostru.

Este vorba de poluarea masivă a râului Trotuș, cu dejecții netratate din sistemul de canalizare a orașului Comănești. Această situație afectează zeci de mii de locuitori ai județului Bacău și reprezintă un risc de securitate extrem la adresa sănătății publice. Apa din acest râu nu este potabilă.

Reamintesc faptul că administrația locală a Comăneșiului a refuzat să facă parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB), care a dovedit în ultimii ani, prin proiectele implementate, că poate gestiona cu succes situația apelor uzate.

În ciuda promisiunilor primarului Viorel Miron, actual șef la PNL Bacău, problema poluării Trotușului a rămas nerezolvată. Edilul s-a dovedit incapabil să realizeze investiții pentru reabilitarea sistemului de apă uzată a orașului iar dejecțiile continuă să ajungă în acest râu.

Chiar Primăria Comănești a pus mai multe pancarte pe cursul Trotușului prin care interzice, deși râul este unul izvorât din munți, folosirea apei în orice scop.Efectele poluării Trotușului afectează locuitorii care trăiesc în aria întregului bazin al acestui râu iar în perspectivă pune în pericol și locuitorii municipiului Onești.

Foto: g4media.ro

Compania RAJA, care administrează rețeaua de apă și canal a Oneștiului, pregătește o investiție majoră, de peste 58 de milioane de euro, cu finanțare europeană pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din municipiul Onești.

În cadrul acestui proiect va fi realizată o nouă sursă de apă pentru locuitorii municipiului, din râul Trotuș. În aceste condiții, dacă apele Trotușului rămân infestate, este pus în pericol și acest proiect dar și sănătatea a 50 de mii de băcăuani din zona Oneștiului.

Din păcate, Alianța PNL-USR/PLUS refuză să aloce bani pentru sănătatea băcăuanilor și îi întoarce spatele șefului interimar al PNL Bacău, Viorel Miron. 📃 Prin amendamentul nostru, actuala guvernare ar fi putut să reabiliteze sistemul apelor uzate de la Comănești iar edilul acestui oraș, care nu a fost capabil să realizeze această investiție, atât de necesară, și-ar fi putut ascunde incompetența.

Alianța politică nocivă, care conduce acum România, își dovedește incompetența zilnic. PNL/USR/PLUS aduce românilor în 2021 doar austeritate, deficit bugetar și sărăcie.” a scris Claudiu Ilisanu pe pagina de facebook.