S-a montat structura de rezistență a Heliportului de la SJU Bacău

Extinderea secției UPU şi construirea Heliportului de la SJU Bacău au ajuns la 40% grad fizic de realizare a lucrării: în această săptămână s-a finalizat montarea structurii de rezistență a Heliportului, fiind demarată instalarea liftului exterior aferent obiectivului, precum şi amenajarea accesului dinspre Colegiul Pedagogic.

Investiția derulată la spital este finanțată din fonduri europene şi cofinanțată de Consiliul Județean, având o valoare totală de peste 3 milioane euro.

Heliportul va creşte substanțial capacitatea de intervenție a SJU Bacău pe cazurile de urgență, promptitudinea actului medical fiind crucială în salvarea de vieți omeneşti.

În final, rezultatul concret, din teren, este expresia eficienței manageriale, nu declarațiile zgomotoase ce rămân, adeseori, fără niciun rezultat.

Din acest punct de vedere, actuala echipă managerială de la SJU Bacău a contribuit substanțial la dezvoltarea spitalului, transformând unitatea medicală prin investiții vizibile cu adresabilitate pentru pacienții băcăuani şi nu numai.” a anuntat astazi presedintele CJ, Valentin Ivancea pe pagina lui de facebook.