Una zice şi alta face Luci al nostru, primarul ales al Bacăului.

Se întrevede o administraţie a Bacăului cu tot felul de surprize pentru băcăuanii care se aşteptau la altceva. Ne plângeam de circul creat în şedinţele de Consiliu Local pe vremea lui Cosmin Necula? Serios? Păi nu urmăriţi circul făcut de LuciDinBrăila.

Toate promisiunile de campanie ale ultimului ”primar ales al Bacăului” se duc pe apa sâmbetei una câte una. Tot ce prevedea propaganda electorală a lui Luci din vară are altă nuanţă acum. Cu siguranţă, Revoluţia Fiscală despre care ne spunea Luci atunci a fost explicată prost de echipa de campanie şi înţeleasă şi mai prost de băcăuanii cu drept de vot.

Ne vorbea despre nişte taxe scăzute încă de la 1 ianuarie iar acum se urmăreşte mărirea cuantumului la impozitele locale şi a taxei de salubritate. Cică şi PSD-ul a dorit asta. Posibil, însă, tu candidatul la Primăria Bacău din toamnă, nu ne-ai vorbit despre planurile astea. Deci, nu ai spus un cuvânt despre mărirea vreunei taxe şi acum, târâş pe burtă în CL, încerci să faci asta.

Dacă e să mă refer la ”reconsolidarea Stadionului Municipal existent” ai sucit-o şi mai rău. Vrei un audit de 300.000 lei, după ce ne vorbeai despre specialiştii care au mai făcut două şi te-au asigurat că se poate consolida, plus, o gogoaşă ce vizează construirea unui alt stadion nou pe Strada Ştefan Guşe. Păi ce-am vorbit noi în toamnă? Toată vara? Acum, ne ştergem la fund?