De ce să votăm? De ce PNL-USR-PLUS-PRO ROMÂNIA?

Mai sunt 4 zile până când electoratul poate merge la urne. Candidati, de tot soiul și de toate culorile. Fiecare luptă pentru putere. Și nu ar fi o problemă asta dacă puterea ar fi folosită în scopul cetățeanului. Numai că, au apărut un soi de șacali politici care au vise erotice în momentul cel mai emoționant al vieții.

La Bacău, Daniel Fenechiu atacă Parlamentul din postura de parlamentar ales acum 4 ani și s-a reactivat taman acum în campanie. Parlamentar al PNL-ului aflat în disgrațiile electoratului băcăuan, Fenechiu pare că e obișnuit cu “somnul” dulce din scaunele moi ale Casei Poporului. Alo, Bacăul, l-ați văzut pe domnul în acțiune în ultimii 4 ani? În afară de poanta cu sticla de coniac și gura împleticită de gradele existente în licoare? Nu. Ceva legi inițiate? Nu. Behăitul din emisiunile TV nu se pune. Dar cere votul băcăuanilor de care îl doare sufletul o dată la patru ani, timp de câteva zile. Acum a realizat Fenechiu că nu-s bune pensiile speciale. Nu-s bune pentru campanie, în rest, să dea Domnul să fie cât de mari.

Din categoria oamenilor noi, putem vorbi de listele USR-PLUS însă practic, vorbim de singurele locuri (Posibil) eligibile. Aerul proaspăt al tânărului agent de vânzări, Cernic, omul venit din stradă în partidul cu care a negociat pe ascuns și Lazăr, giuvaerul Contact Plus, abonatul la contracte publice în ultimii ani, omul care cică a pierdut nevasta după ce i-a ascuns faptul că era angajat la USR Bacău. Între timp s-au împăcat pentru binele băcăuanilor. Lazăr i-a impus lui LuciDinBrăila intrarea în USR cu locul întâi pe listele de la alegerile parlamentare.

Ambii, deloc vocali în spațiul public, ambii fără discursuri publice din postura de președinte al organizației locale, lucru agreat de șeful de trib, Luci. Ambii fără experiență în materie de politică sau administrativ, ambii dornici să intre în elita politicienilor la cravată ce nu au obligații în Parlament. Ăștia sunt niște numere folositoare pentru legile inițiate de Barna și atât.

Oamenii noi fac parte din lista candidaților fără idei de guvernare și doar măcinați de sloganurile anti PSD. Valul ăstora a devenit invizibil după ce Dragnea a intrat la pușcărie, moment în care USR a rămas fără arma letală. Campaniile murdare fac obiectul candidaților USR încă din timpul europarlamentarelor și continuă. Au încercat să profite de ura românilor vizavi de PSD. Apoi au urlat la penalii din funcțiile publice, privind mirați la colegii care au lipsit în Parlament în ziua votului.

Pro România mizează pe Necula. Necula mizează pe Pro România. Un tandem cu beneficii zero pentru băcăuani din moment ce fostul deputat Necula are patru ani petrecuți în Parlament. Își aduce careva aminte de asta? Nu. Din moment ce doar a încasat indemnizația timp de 48 de luni fără să fi scos un sunet. A avut ocazia să ne convingă și ca deputat și ca primar. Deputatul ZERO a devenit primarul ZERO în 2016 și băcăuanii nu l-au mai vrut. Dar vrea din nou în Parlament acum când se pricepe cel mai bine la aruncatul cu lături în curtea vecinului. Când te simți slab, încerci să convingi electoratul că există altul și mai slab. Campanie, ce să mai.

Și pentru că există candidați care nu au aruncat cu noroi, făcând o campanie constructivă și explicită în ceea ce privește viitoarea poziție în Parlament, trebuie menționat Sergiu Sechelariu. Candidatul PMP, ca dealtfel toți candidații PMP-ului, au venit în fața electoratului cu soluțiile care pot pune România pe picioare.

Mișcăm România împreună! Fără PNL-USR-PLUS-PRO ROMÂNIA.