USR-PLUS și democrația

Problema în USR-PLUS nu e lipsa meritocrației, ci lipsa democrației.

1.Nu poți exclude membri pe motiv de delict de opinie. Dacă așa ceva există în statut, statutul respectiv nu e unul al unui partid democratic. Iar dacă nu există în statut, abuzul e și mai antidemocratic.

2.Nu poți reduce democrația doar la dimensiunea electorală. Votul (rezultatul lui) nu justifică orice. Democrația are și o dimensiune deliberativă, cu mecanisme specifice prin care se încearcă negocierea unui numitor comun între puncte de vedere diferite dar legitime.

Grupul care conduce acum USR-Plus nu a dat niciodată dovadă că ar fi dornic de deliberări, de negocieri și de compromisuri. Dimpotrivă, a funcționat – și funcționează – exclusiv după principiul „ciocu’ mic, acum noi suntem la putere, dacă nu-ți convine te dăm afară”.

3.Nu e absolut nimic democratic în a preselecta delegații cu drept de vot și a le impune liste cu persoane care trebuie votate. În felul ăsta nu ai de fapt nicio dezbatere reală, iar pretinsa respectare a procedurilor democratice transformă totul într-o butaforie.

Democrația e golită de sens, ca și dreptul de vot și cel de a fi ales.

4.Când tipurile de acțiune prezentate la (1)-(3) devin practică curentă, nu accidente izolate, USR-Plus devine, ca regim politic, o formă de autoritarism concurențial (competitive authoritarianism): organizația e condusă în stil autoritar, cu păstrarea unor aparențe democratice.

There is no longer a level playing field – una dintre condițiile de bază ale competiției democratice. Regulile sunt concepute și aplicate în așa fel încât să avantajeze întotdeauna pe cel aflat la putere (individ sau grup).

5.Și nu, nu e absolut deloc democratic să îți șantajezi electoratul cu argumente de genul „dacă nu ne votați pe noi, câștigă PSD”.

Din punctul ăsta de vedere, nu e absolut nicio diferență între regimul aplicat de echipa Barna-Cioloș în USR-Plus și cel aplicat în Rusia de Putin sau în Turcia de Erdogan.

În realitate, lucrurile stau fix pe dos: PSD câștigă (dacă o face) pentru că voi, echipa Barna-Cioloș, vă pișați pe ea de democrație. Responsabilitatea, ca și vina, stă la voi, nu la alegători.

La Bacău, s-a văzut cel mai clar acest aspect. Unul care a provocat anularea alegerilor interne în materie de candidați, dat fiind faptul că nu au fost votați preferații lui LuciDinBrăila, Cernic și Lazăr. Astfel, filiala județeană a făcut pipi cu boltă pe delegații care au avut curaj să voteze altceva.

Text: Sorin Cucerai