Șoseaua de Centură, cel mai important obiectiv al Bacăului.

“Am revenit la cel mai important proiect al Bacăului, șoseaua de centură, investiție la care în urmă cu un an – în calitate de prefect – am contribuit la eliminarea impedimentelor birocratice și obținerea tuturor avizelor.

De altfel, înainte de predarea mandatului de prefect, proiectul a plecat către Comisia Europeană, pentru semnarea contractului de finanțare cu fonduri europene, cu viza Jaspers – consultantul agreat de Comisie.

Munca serioasă depusă în cadrul grupului de lucru de la Prefectură, în intervalul 2018 – 2019, își arată azi roadele, când contractul de finanțare a fost semnat de Comisie, centura Bacăului urmând să fie decontată din fonduri nerambursabile.

Păcat că Guvernului PNL i-a luat aproape un an de zile să formuleze răspunsul la clarificările cerute de Comisie, la fel cum în plan local autorităților le-au trebuit luni de zile să “ocolească” legal cei doi plopi care se intersectau cu coridorul centurii.

Mulțumesc directorului general Cornel Bunghiuz (UMB/Tehnostrade) pentru colaborarea eficientă din acești ani și-l asigur de toată deschiderea și disponibilitatea mea pe viitor.” a scris Valentin Ivancea pe facebook.