Goana după voturi şi apariţia şantajului.

Pentru că e o luptă acerbă pentru funcţiile politice puse în joc, pentru că miza acestor funcţii e puterea, apar speculaţii şi declaraţii ce pun accentul pe şantajul în goana după votul din 27 septembrie.

Şi pentru că la D.G.A.S.P.C n-au ajuns încă banii de salarii, pentru că cei de la Spaţii Verzi sunt în subordinea Primăriei şi numărul angajaţilor se poate ”subţia” din pixul edilului, am primit plângeri legate de oarece ameninţări telefonice din partea primarului vizavi de angajaţii din cadrul celor două entităţi menţionate. Se vorbeşte despre atenţionarea în ceea ce priveşte direcţia votului şi pericolul existent în ceea ce priveşte pierderea locului de muncă.

Sunt persoane ce vorbesc despre ”ameninţări” voalate din partea actualului primar în ceea ce priveşte intenţia de vot, în acelaşi timp existând realitatea votului secret, vot ce nu poate fi impus într-o direcţie sau alta. Probabil că cele 5 dosare penale din cei 4 ani de mandat adună ceva teamă.

Nu cred că în anul 2020 se mai poate atenta la astfel de ameninţări şi cred că asta poate prezenta un risc major în ceea ce priveşte credibilitatea, aşa că, toţi şefii instituţiilor locale se pot abţine de la asemenea gesturi pentru o linişte normală pe sfârşit de campanie.