Video! Centura Bacăului, august 2020.

O nouă filmare aeriană cu cei 30 de km ai șantierului centurii Bacău (16 km de autostradă și 14 km drum cu 2 benzi de circulație), prezentata de Asociatia Pro Infrastructura, proiect început în martie 2019 și care se află la un stadiu fizic de execuție de peste 70%.

Așa cum vă spuneam la mijlocul lunii iulie, spun cei de la API, tronsonul sud-vestic dintre DN11 și DN2 Sud (7,3 km de drum cu 2 benzi) este complet finalizat, fiind instalate până și băncuțele și panseluțele în spațiile de servicii. Deși ministrul Bode afirma că în mandatul dânsului nu va ctitori muzee rutiere în aer liber, realitatea ține să îl contrazică.

Solicităm Ministerului Transporturilor și CNAIR să găsească de urgență mijloacele legale pentru deblocarea situației și pentru deschiderea traficului pe acest prim segment al centurii Bacău.Pe restul proiectului ce include primii kilometri de autostradă din regiunea Moldova lucrările avansează într-un ritm foarte bun.

Zilele următoare va fi finalizată placa de suprabetonare a podului de 1,2 km peste râul Bistrița, iar în următoarele săptămâni va fi ridicat tablierul metalic pe cele 2 structuri ce traversează canalul Bistrița. Realizarea umpluturilor, așternerea straturilor de asfalt, relocarea stâlpilor de înaltă tensiune, taluzarea cu pământ vegetal sau execuția rigolelor înaintează rapid, existând premisele ca lucrarea să fie complet finalizată cel târziu în primăvara anului viitor.

Salutăm mobilizarea și modul de lucru al celor de la UMB și ne exprimăm speranța că vom vedea în următorii ani multe alte șantiere care să urmeze exemplul acestui proiect.’‘ incheie cei de la Asociatia Pro Infrastructura.