A fugit de echipajul de poliţie însă a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore

La data de 17 august a.c., poliţiştii Biroului Rutier Bacău au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău un tânăr de 24 de ani din Bacău pe care l-au reţinut, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni la regimul rutier. Faţă de acesta s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 15 august a.c., echipajul de poliţie din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant un tânăr de 24 ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, persoană care se afla în evidenţele poliţiştilor având permisul de conducere suspendat. Conducătorului auto i-au fost efectuate semnale regulamentare de oprire, însă acesta şi-a continuat deplasarea, circulând în trombă spre localitatea Lilieci.

Urmare a activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au depistat şi reţinut pentru 24 de ore tânărul în cauză, cercetările efectuându-se sub aspectul săvâşirii a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Faţă de acceaşi persoană, la data de 4 august a.c.,a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În prezent, tânărul în cauză se află la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Comunicat IPJ Bacau