Situaţie critică în Belarus. Acuze internaţionale aduse preşedintelui Lukashenko

Pe străzile Belarusului s-a ajuns la a cincea zi de proteste pe fondul acuzaţiilor de fraudare a voturilor. După votul de duminică, preşedintele Alexander Lukashenko a fost declarat învingător de către autorităţile electorale, deşi susţinătorii principalei figuri a opoziţiei, Svetlana Tikhanovskaya, insistă că aceasta câştigat. O parte dintre cele 6.700 de persoane reţinute de duminică au fost eliberate şi invocă rele tratamente, inclusiv violențe. Organizația non-guvernamentală Amnesty International vorbeşte de „tortură pe scară largă”.

Unii dintre prizonierii eliberaţi au distribuit în aplicaţia Nexta, imagini în care îşi arătau trupurile învineţite şi umflate, care ar fi fost cauzate de poliţie”.

„Bat oamenii cu ferocitate şi arestează pe oricine. Am fost forţaţi să stăm în curte toată noaptea. Auzeam femei bătute. Nu înţeleg o asemenea cruzime”, a declarat un bărbat publicației britanice BBC.

Conform Mediafax, Amnesty International a informat că în timpul detenţiei persoanele arestate au fost dezbrăcate, bătute şi ameninţate cu violul. „Foştii deţinuţi ne-au spus că centrele de detenţie au devenit camere de tortură, unde protestatarii sunt forţaţi să se întindă în noroi în timp ce poliţia îi loveşte şi îi bate cu bastoanele”, a declarat Marie Struthers, directorul Amnesty International pentru Europa de Est şi Asia Centrală.

Miniştrii de externe ai UE urmează să se întâlnească vineri pentru a analiza posibile sancţiuni împotriva Belarusului din cauza represiunii.