Lecția de istorie. Greva minerilor de la Lupeni din 1929.

Greva minerilor din primele zile ale lunii august 1929 a rămas în istorie, ca fiind una dintre cele mai sângeroase manifestări de protest din Valea Jiului.

La sfârşitul anilor 1920, Valea Jiului era unul dintre centrele industriale strategice pentru economia ţării, iar exploatările carbonifere conduse de societăţile din Lupeni şi Petroşani erau profitabile pentru statul român. Mai puţin mulţumiţi erau miile de mineri care munceau în subteran. Cei mai mulţi trăiau într-o stare de sărăcie cruntă, potrivit relatărilor acelor vremuri, aveau familii numeroase şi salarii mici, iar condiţiile în care îşi desfăşurau activitatea erau precare.

În ultimii ani, în minele din Valea Jiului avuseseră loc mai multe tragedii colective. Cea mai mare dintre ele s-a petrecut în Mina Aurelia din Lupeni, în 1922, când în urma unei explozii petrecute în subteran 82 de oameni au murit. Şapte ani mai târziu, condiţiile de muncă şi riscurile la care erau supuşi minerii care munceau în subteran nu se schimbaseră.

Negocierile dintre reprezentanţii minerilor şi patronat au eşuat, iar în 1929, prevederile contractului colectiv de muncă al minerilor au făcut obiectul unui dosar dezbătut timp de mai multe luni în instanţa Tribunalului Deva, fără însă a se ajunge la o înţelegere între cele două părţi.

Minerii au protestat în 1929 faţă de condiţiile de muncă şi riscurile la care erau supuşi şi după ce negocierile dintre reprezentanţii muncitorilor şi patronat au eşuat. Cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută, pentru cei care lucrau în puţuri şi în focuri, solicitau, de asemenea, ca angajaţii să fie aprovizionaţi cu bocanci, alimente şi echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimişi să muncească în subteran. În 5 august 1929 minerii decid să intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine.

Aproape 4.000 de ortaci de la minele din Lupeni au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț de către elementele radicale ale greviștilor, fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației.

În 6 august a fost instaurată starea de asediu, iar militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăştia pe protestatarii din jurul uzinei. Câteva zeci de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar mulți alţii au fost răniţi. Minerii au ripostat cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională, iar jurnaliştii marilor ziare din Statele Unite ofereau descrieri oripilante ale „vânătorii de oameni” care a urmat protestelor. Ziarul „New York Times” a publicat mai multe articole în acea perioadă despre masacrul de la Lupeni, atrăgând atenția asupra intervenției armate, dar și asupra victimelor decedate și a modului în care au fost duse la cimitir și îngropate, criticând intervenția armatei și la cimitir, unde a respins mulțimea numeroasă de oameni adunată lângă cimitir și unde a rămas să păzească în poziție de tragere mai multe ore după înmormântare.