Cât de penibili putem fi? Ieşiţi din bordel domnilor….

Vlogerii, blogerii, massmedia şi alte ciudăţenii locale sunt împărţiţi în tabere ce critică un anume partid sau laudă alt partid. Până la urmă, e o normalitate, fiecare om/instituţie având o opinie şi o simpatie vizavi de un om/partid.

Poţi lăuda nişte bazaconii ce poartă numele de ”normalităţi” sau poţi critica nişte rahaturi cărora tu, vloger/bloger vrei să le dai ”culoare şi miros”. Un fel de căutare a nodului în papură sau petrecerea timpului liber fără rost. Aşa-i spun eu. Penibilul şi penibilii îşi fac loc în războaiele astea mai cu seamă în campaniile electorale şi nu lipsesc nici în anul de graţie 2020.

Cezar, actorul articolului de astăzi, prieten din copilărie, băcăuan simplu şi muncitor, inginer topo, un tip foarte inteligent, a făcut ”prostia” să menţioneze pe facebook că a început un job nou la Aeroportul George Enescu. Nimic anormal, doar că ingredientele sunt următoarele: E membru USR şi are aciditate în postări. Adică nu-i vreun mototol ce dă cu stângul în dreptul. Doar că grupul renumit, format de-o mână de oameni, care nu ung pe pâine în niciun caz useriştii băcăuani, care grup, după eşecul cu ovarele Anei, au gândit că poate specula noul job al lui Cezar.

O să vă întrebaţi ce e anormal în jobul băcăuanului. Fix faptul că la conducerea Aeroportului cică, s-ar afla pesedişti sadea. Grupul frustraţilor pierde-vreme n-au priceput că omul s-a angajat la o firmă ce realizează pista Aeroportului şi nu e vorba de o angajare acolo. Şi dacă ar fi fost? Instituţia angajează doar membri PSD… sau? Prostia asta cu aeroportul pesedist e în mintea celor care nu înţeleg ce înseamnă un specialist în domeniu.

Ăştia au creat un val în cada lor din baie, încercând să speculeze ”marea gafă” a băcăuanului şi s-au înecat singuri în ea. Cezar e un inginer topo ce are 10 ani de experienţă în Anglia şi de care România are nevoie, că tot ne lăudăm în programele politice cu adusul românilor acasă. Aşadar gafa au făcut-o tot băieţii care au renunţat la gaz şi au dat-o pe joburile altora.

N-am înţeles penibilul postării şi am reacţionat deşi mi-am propus să nu mai fac asta. Chiar nu mai sunt subiecte interesante în Bacău şi ne aplecăm asupra notificărilor facebook când vine vorba de membrii partidelor locale? Scotocim adresele de mail de pe conturile de facebook, analizăm banerele şi freza politicienilor în loc să ne ocupăm de programele lor electorale, de viziunea asupra municipiului şi alte lucruri serioase.

Cât de penibili putem fi? Ieşiţi din bordel domnilor….