File de poveste. Baza sportivă băcăuană.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un oraş frumos aflat în locul în care doua râuri se întâlneau. Şi mari iubitori de sport mai erau locuitorii, şi tare mândri că aveau în oraşul lor un stadion, o sală a sporturilor, o sală de atletism, un bazin de înot şi multe, multe terenuri de tenis.

Aveau unde să-şi petreacă timpul liber, aveau unde să se antreneze şi aveau ce echipe să iubească. Mulţi sportivi renumiţi au mai fost în oraşul ăsta, şi mulţi copii se bucurau alături de părinţi la meciuri de handbal sau fotbal. Le creştea inima în piept de bucurie când auzeau imnul cântat pentru atleţii lor şi tare se mai făleau în lume cu eroii pe care îi cunoşteau.

Dar s-a abătut un blestem peste ţară şi vremuri grele au urmat pentru oraş. Conducătorii aveau alte interese şi nu mai aveau grijă de zestrea pe care o moşteniseră.La un moment, a venit un primar cu mare dragoste de afaceri cu bunurile oraşului, dar şi de fotbal şi a dotat stadionul cu nocturnă şi l-a botezat cu numele lui.Dar nu a durat mult timp şi a intrat în uitare. Şi stadionul, şi primarul.

Începe glorioasa era a retrocedărilor. Când sărmanii obidiţi puteau să primească proprietăţile furate de statul nou şi roşu, eră în care toţi erau “proprietari” dar nu aveau de fapt nimic.

Şi-au început bieţii oameni să adune acte şi să se judece pentru fiecare petec de pământ şi fiecare casă din care părinţii şi bunicii lor au fost alungaţi. Şi erau amânaţi şi plimbaţi cu jalba-n proţap de colo-colo şi au trecut ani întregi, până când le-a murit speranţa de a mai primi ceva înapoi.Şi-atunci au venit boierii cei hulpavi, care şi-au trimis argaţii să-i “convingă” pe foştii proprietari să le vândă lor drepturile, ca să nu mai aştepte bieţii de ei atâta amar de vreme.

Şi le sclipeau ochii în cap de bucurie că i-au pacalit pe fraieri, iar ei se vor umple de bani.Şi aşa a ajuns zona sportivă, aflată în buricul târgului, numai bună de parcelat şi vândut către dezvoltatorii imobiliari.Iar boierul cel mare, a început să facă tot felul de “schimburi” de terenuri care să-l avantajeze şi să-l ajute să se declare “mare iubitor de fotbal”, în perioada “valizelor”, şi să-şi puna numele pe Stadionul Municipal.

Au început presiuni pe la Primărie pentru autorizaţii, schimbare de încadrare a terenurilor din spaţiu verde în zonă construibilă, că de, e zonă ultracentrală.Şi de atunci, până în ziua de azi totul a rămas în paragină, vechiul Parc al Copiilor a disparut, şi au crescut copaci şi scaieţi, ca să nu mai calce picior de om pe acolo.

Miza cea mare e Stadionul Municipal: îl reconstruim sau îl dărâmăm?

Şi încearcă unii să-i convingă pe oameni că nu au nevoie de stadion, că oricum nu ştiu să joace fotbal, sau, că dacă insistă, mai bine ar fi să facă altul la marginea oraşului.

Dar ce nu se spune, este că dacă se dărâmă stadionul, valoarea tuturor terenurilor din acea zona creşte, şi se dă liber la construcţii. Şi atunci, “băieţii deştepţi” au câştigat.

Iar marea zonă sportivă a Bacăului va deveni amintire.Iar locuitorii vor rămâne cu trafic sufocant şi fără spaţii verzi în acel perimetru. Ce vor alege oare plăieşii să facă?

Text: Felicia Ciobanu

-va urma-

Lasă un răspuns