Dorin Chirilescu şi-a anunţat candidatura la Primăria Bacău! Candidat independent.

Îl cunosc de câţiva ani şi i-am urmărit activitatea din spaţiul online, acolo unde, Dorin, face analize extrem de bine documentate. E băcăuanul care a dorit binele acestui oraş şi a ieşit pe teren pentru a documenta diversele probleme apărute, aşa cum s-a întâmplat şi acum vreo câteva zile când a realizat un live pe facebook, din faţa staţiei de pompare Baraţi, acolo unde pare că lucrurile nu-s aşa roz.

Un om dedicat şi cu mult bun simţ, uneori poate că prea mult, Dorin Chirilescu a anunţat în această seară că va candida la funcţia de primar al municipiului Bacău şi cea de consilier local. L-am sfătuit şi eu în ultima perioadă să facă acest pas şi i-am promis că-l voi ajuta cu tot ce pot. Sunt câţiva oameni pe care-i apreciez în oraşul ăsta, oameni care ar putea conduce frâiele administraţiei locale, printre ei aflându-se şi Dorin Chirilescu. Baftă prietene.

Dorin a scris pe facebook:

Candidez independent pentru Primăria și Consiliul local Bacău

Intru în această competiție electorală după șapte ani de activitate pentru comunitate, în care am adus în atenția publică subiecte legate de deciziile guvernărilor locale sau centrale și am propus soluții la problemele cu care se confruntă băcăuanii.

Cred în acțiuni și nu în vorbe sau promisiuni.

Băcăuanii au nevoie de un reprezentant independent la Primărie sau în Consiliul Local, care să aibă curaj și atitudine atunci când partidele politice uită de nevoile cetățenilor.

Pentru că sunt un om care duce lucrurile până la capăt, vreau să implementez proiectele pe care le-am adus în atenția publică în ultimii ani, pentru a aduce Bacăul în rândul orașelor moderne precum cele din vestul României.

Nu mai avem nicio scuză dacă nu înțelegem că trebuie să schimbăm modul în care s-a făcut politica administrativă în ultimii ani și TREBUIE să fim suficient de exigenți astfel încât să punem în funcții cu răspundere decizională doar oameni competenți și cu respect față de băcăuani.

Dacă simțiți la fel ca mine că oferta politică este dezamăgitoare și că independenții pot fi soluția atunci când interesele de partid sunt mai presus de cele ale cetățenilor, vă aștept alături.

Am avut și am curajul și determinarea să iau atitudine atunci când orașul nostru suferă din cauza incompetenței și singurul lucru de care am nevoie în această competiție este susținerea voastră.

Candidez din respect pentru băcăuani.