Acțiuni de amploare în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În perioada 13-16 iulie a.c., toate structurile teritoriale ale M.A.I. au participat la acțiuni de amploare, în sistem integrat, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Zilnic, 230 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, polițiști de frontieră, reprezentanți ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, în perioada menţionată au fost verificate 467 de obiective, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate 1811 de persoane și au fost verificate 925 de mijloace de transport.

Echipele mixte de control au identificat 232 de situaţii în care s-a impus măsura sancționării contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 19.565 lei.

Aceste acțiuni vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte măsurile de distanțare socială, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.