Lansarea candidatului Alianţei USR-PLUS la Primărie. Apel la PNL Bacău: ”Veniti alături de noi!”

Conferinţa de presă de astăzi, cea a Alianţei USR-PLUS, pentru lansarea candidatului la Primărie, a fost inedită doar prin prisma faptului că a fost făcută într-o locaţie ce reprezintă un ”proiect” marca Necula. Zona fostelor ateliere ale liceului A. Saligny. Din alt unghi, a fost o conferinţă de presă normală. Adică îl ştiam pe Viziteu ca şi candidat la Primărie încă de anul trecut. Nimic nou.

Aşa cum am şi scris zilele trecute, Viziteu nu poate câştiga singur alegerile locale din toamnă şi nici chiar cu susţinerea PLUS. E pariul meu. Vorbeam despre unirea forţelor de dreapta pentru o victorie la pas, adică PNL în primul rând şi de ce nu, PMP. Dacă vor să anihileze vechiul PSD transformat în Pro România, înfrăţirea socialismului sau oricum s-ar mai numi ea acum, băieţii ăştia noi trebuie să obţină susţinerea restului de dreapta.

Am fost surprins să aud acest lucru chiar azi şi chiar în discursul lui Viziteu. ”Îi invit alături de noi pe cei din PNL” a spus Viziteu în această seară. Şi nu e rău deloc dacă Alianţa ar realiza că e greu fără încă ceva în plus.

Conferinta de presa USR-PLUS. Lansarea candidatului la Primaria Bacau.

Conferinta de presa USR-PLUS. Lansarea candidatului la Primaria Bacau.

Publicată de Urban Bacau pe Miercuri, 8 iulie 2020

Discursul cel mai bun l-a avut, părerea mea, Cristian Ghingheş, consilierul local PLUS, candidat la funcţia de viceprimar cu susţinerea Alianţei USR-PLUS. Ana Groza nu m-a surprins deloc pentru că știu cât de pricepută este. Ea a avut un discurs ce a întărit ideea de a administra un Bacău pentru copiii noştri. Mai mulţi membri USR şi PLUS ce candidează pe diferite funcţii la localele din toamnă au luat cuvântul în faţa presei ce a imortalizat această conferinţă.

Mesajele participanţilor la conferinţă au fost pline de speranţă şi încredere, au confirmat faptul că se poate ceva mai bun pentru Bacău.