Salvăm Bacăul. Cu sau fără PNL?

Tot aud pe la colţuri că vrem schimbare, că vrem altceva şi că nu mai vrem să ne pricopsim la viitoarele alegeri cu actori din vechea gardă politică. Bun. Şi cum facem?

Părerea mea e că, în primul rând trebuie să ieşim la vot. Să ieşim la vot. Nu să boicotăm alegerile locale şi nici să nu ne anulăm votul. Asta e o prostie. Avem în partea dreaptă sau cel puţin credem că e ”dreapta”, un candidat de la USR-PLUS, Lucian Stanciu Viziteu. USR e un partid nou şi candidatul vine mai cu seamă din partea a două partide noi, adică şi PLUS. Mai avem un PNL şi probabil un PMP. Ar mai fi şi Alternativa Dreaptă, dacă e să fim corecţi. Candidatul stângii pare a fi actualul primar, Cosmin Necula, candidatul ce pare a fi susţinut în toamnă şi de PSD.

Dacă vrem altceva, dacă într-adevăr ne dorim altceva şi ne plângem că suntem sătui de #nimic, e clar că va trebui un fel alianţă cu partidele de dreapta şi nicidecum candidaturi separate. Astea ar ”rupe” dreapta în 4 şi ar favoriza candidatul de stânga. E prea simplu să ne prefacem că nu înţelegem. Aşadar, s-au gândit cei din USR-PLUS să facă astfel de calcule politice sau ţin morţiş la renumele personal. Se cred Viziteu şi echipa lui nişte ”zmei neînfricaţi” pregătiţi să se lupte cu balaurul? Sper că nu.

Sunt curios cum gândesc sau dacă au vreo socoteală anume, preşedinţii celor două partide din Alianţă, Cernic Sebastian şi Cristian Ichim. Habar nu am despre cum ar trebui negociat un astfel de tratat cu partidele menţionate mai sus, dar sunt foarte sigur că Necula va câştiga la pas dacă apare un Miclăuș, un Dragoş Ştefan şi un Costin Iordache pe lista de candidaţi pentru Primărie. Aşa gândesc eu. Cu siguranţă nu e soluţia optimă dar e înfrângerea sigură în caz că lista candidaţilor va fi lungă.

Daniel Miclauş, un om stimat de mine. Dragoş Ştefan, asemenea. Despre Costin Iordache, nu mai zic. Dar miza e Bacăul. Şi dacă vrea cineva să salveze Bacăul, renunţă la orgolii şi pune umărul la luptă. Nu fac bine suicidurile politice de dragul puterii. Dacă Ponta a putut bate palma cu PSD, şi cei menţionaţi mai sus pot bate palma. Altfel, stimaţi candidaţi, veţi fi doar nişte nume în istoria alegerilor locale din 2020 şi atât.