Lucian Stanciu-Viziteu (USR): Solicit PSD să lase comisia de control SRI să-și facă treaba și să se rupă de epoca „Opus One”

Îi cer noului președinte al comisiei de control SRI, deputatul PSD Eugen Bejinariu, să se desprindă
de tradiția ultimilor ani, când socialiștii și acoliții lor s-au opus din răsputeri oricărui control civil asupra
activității Serviciului Român de Informații, când socialiștii și acoliții lor au funcționat și acționat precum
niște subalterni ascultători, aflați la ordinul serviciului de informații
”, spune liderul USR Lucian Stanciu
Viziteu, membru în comisia de control a SRI.
Viziteu arată că rolul comisiei de control a SRI a fost deturnat în ultimii ani și că aceasta a eșuat în a
servi interesele cetățenilor.

Sunt în această comisie de trei ani, timp în care am avut trei președinți, însă niciunul nu a arătat
vreodată că înțelege care este menirea acesteia. Toți au încălcat legea. Comisia avea obligația, în baza
articolului 7 din Hotărârea Parlamentului numărul 30 din 1993, să prezinte anual în ședința comună a celor
două Camere un raport anual de activitate. Acest lucru nu s-a întâmplat însă din 2014! Iată deci că comisia
controlată politic de PSD-ALDE refuză constant să deranjeze SRI, deși public acuza Serviciul Român de

Informații că face parte dintr-o conspirație numită Stat Paralel”, spune Viziteu.

În ultimii ani, această comisie a fost transformată într-un circ permanent menit a o arunca în
derizoriu și a batjocori însăși ideea de control civil asupra serviciilor de informații. Manda a reușit în doar
opt luni să cheme în fața comisiei, ca martori, un număr impresionat de infractori, escroci, evazioniști sau
banali corupți, dovediți ca atare de instanțe. În perioada septembrie 2017 – mai 2018 această comisie a
realizat 24 de audieri, persoanele audiate cumulând un număr impresionant de peste 32 de ani de

condamnări la închisoare cu executare. Acești infractori s-au folosit de acest for pentru a arunca în
derizoriu Parlamentul, comisia, Justiția din România, SRI și, în final, de fapt întreg sistemul instituțional
democratic din România. Cel mai penibil moment a fost probabil atunci când comisia a adus la audieri o
persoană direct din închisoare
”, amintește liderul USR.

În ultimii trei ani am solicitat solicitat numeroase controale specifice la SRI. Am dorit în primul
rând să vedem locul în care se fac și se gestionează interceptările, să vedem cum se solicită și cum se emit
mandatele de ascultare, să vedem care este calea de verificare prin Parchetul General și cum se aprobă sau
resping in final de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Dar, surpriză! De fiecare dată, majoritatea PSD-
ALDE s-a opus. A făcut SRI abuzuri? Habar nu avem. Și cum să avem, în condițiile în care socialiștii și
acoliții lor au refuzat să aflăm adevărul și au acționat ca niște angajați part-time ai serviciului?
”, mai spune
Viziteu.