Teatrul Municipal Bacovia, nerăbdător să vă întâlnească într-o “canoe de hârtie”

“Am fost astăzi pe insulă. Împreună cu domnul Tiberiu Șerban (director adjunct tehnic-administrativ) și cu domnul Bogdan Vîrgolici (Șef Producție) pentru a lămuri amplasarea schelelor Amfiteatrului.

Nu am avut cuvinte…

M-am așezat pe o bancă și am trăit visul reîntâlnirii Dumneavoastră cu Teatrul, cu actorii și oamenii care slujesc Teatrul (acei meșteri iscusiți ce vor amplasa minimalist decorul, vor lumina scena, vor da sens coloanei sonore din fiecare spectacol…)
Am respirat adânc, eram la o distanță considerabilă de scenă și-am putut plânge liniștită …de bucurie.
În fața mea se devenea un teatru…în fața mea se renășteau vise oprite de un virus….
Și mi-am adus aminte de cel pe urmele căruia visez să calc: Eugenio Barba. Un om de teatru…

„Credeam că am pornit în căutarea unui teatru pierdut, de fapt însă învățam să trăiesc în tranziție. Astăzi știu că nu era o căutare a cunoașterii ci a necunoscutului.
Cei care și-au construit teatrele lor nu din pietre și din cărămizi, și care pe urmă au scris despre ele, au dat naștere multor echivocuri.Cuvintele lor doreau să fie punți între practică și teorie, între experiență și memorie, între actori și spectatori, între ei înșiși și moștenitorii lor.
Dar nu erau punți: erau canoe.
O canoe e ușoară, luptă contra curentului, traversează fluviul, poate acosta pe țărmul celălalt, dar nu poți fi niciodată sigur de felul în care va fi primită și folosită încărcătura.
Sprintenele canoe navighează pe curentele neînțelegerilor. Ar vrea să fie paginile stabile ale unei cărți, dar nu sunt decât scrisori despre care nu știm dacă și când vor ajunge la destinație, nici cum vor fi înțelese dacă vor fi citite, și nici de cine…” (Eugenio Barba, „O canoe de hârtie”)

Rememorând acestea, căci nu pot uita nimic, am lăsat în urmă detaliile tehnice, pentru a ma preocupa de visul reîntâlnirii Noastre cu Dumneavoastră.
Și-am părăsit insula cu un zîmbet larg pe care nimeni nu l-a putut vedea, dar pe care și Julia Roberts l-ar fi invidiat….Eliza Zâmbea.
Veniți în Visul nostru și vă veți păstra Zâmbetul.
Curat, adevărat, dincolo de mască.”

Eliza Noemi Judeu,
Manager Teatrul Municipal Bacovia