Spitalul Municipal Sfânta Maria Bacău. Unde, ce, cine, când și cum?

Mulți au rămas nedumeriți când am postat fotografii cu Spitalul Sfânta Maria Bacău, neînțelegând despre ce spital e vorba. Vorbim despre corpul început acum vreo 15 ani, ridicat până la un punct de administrația Stavarache, pentru ca apoi să zacă printre boscheții din curtea spitalului Județean. Avand o mie de bube juridice, el a putut fi “atins” în perioada pandemiei, când s-a putut acționa mai ușor asupra hârtiilor necesare.

Astazi, Cosmin Necula a scris despre Spitalul Sfânta Maria ca fiind bijuteria administrației pe care o conduce din 2016.

“Dragii mei, după cum vedeți, Spitalul Municipal stă de astăzi sub protecția Sfintei Fecioare Maria. Nu am ales această denumire întâmplător!

Sunt aproape 4 ani de când port zilnic la piept stema municipiului Bacău, stemă în care este reprezentată ocrotitoarea orașului nostru – Maica Precista împreună cu Pruncul.

Am fost convins că acesta trebuie să fie numele spitalului nostru încă din toamna anului 2016, când m-am prezentat prima oară în fața instanței pentru anularea contractului cu vechiul constructor, cel care ținea lucrările blocate de peste doi ani. Au urmat apoi nenumărate proceduri și demersuri care, iată, astăzi pot spune că nu au fost în zadar.” a scris Cosmin Necula.