Lecția de istorie – 26 mai

Evacuarea trupelor aliate de la Dunkerque.
La data de 26 mai 1940 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a început evacuarea forţelor expediţionare britanice şi a trupelor aliate din portul francez Dunkerque.

Această evacuare a început după ce la începutul lunii mai 1940, Grupul B de Armate german a invadat și a ocupat Olanda, înaintând apoi spre vest prin Belgia, pe când Grupul A de Armate a atacat cu blindate prin regiunea Ardenilor și a înaintat rapid spre Sedan, după care și-a schimbat direcția de atac spre Canalul Mânecii, prinzând ca într-un clește armatele franceze și engleze.

Contraatacurile aliate nu au reușit să oprească înaintarea armatei germane, care a atins coasta Atlanticului în jurul datei de 20 mai și a separat astfel Corpul Expediționar Britanic de restul trupelor aliate aflate lângă orașul Armentieres. După ce au reușit să atingă coasta Canalului Mânecii, germanii au început o serie de manevre de învăluire pentru a prinde și mai mult în capcană forțele britanice și franceze, înainte ca acestea să poată fi evacuate în Anglia.

La data de 26 mai 1940, comandantul Grupului expediționar britanic, generalul John Viscount Gort a decis evacuarea forțelor aliate și a dispus ca în așteptarea navelor ce urma să-i evacueze în Anglia, trupele aliate să fie comasate într-o pungă de rezistență de pe coasta Canalului Mânecii, lungă doar de 5 kilometri, aflată în zona portului de la Dunkerque. În luptele pentru apărarea pungii de la Dunkerque au căzut la datorie sau au fost capturați câteva mii de soldați francezi și englezi, însă în ciuda acestor pierderi ale Aliaților, în perioada 26 mai – 4 iunie, au fost evacuați peste 338.000 soldați, din care aproximativ 120.000 de francezi și belgieni.

Evacuarea cu succes a soldaților aliați de la Dunkerque a încheiat prima fază a Bătăliei pentru Franța, fapt ce a asigurat creșterea moralului britanic, dar a lăsat armata franceză singură în fața asaltului german care și-a continuat marșul şi a intrat pe 14 iunie 1940 în Paris.

La evacuarea trupelor aliate au participat numeroase vase mici, cele mai multe private, precum vase de pescuit, care au fost capabile să se apropie de plaje și să ia soldații care înaintau până când apa le ajungea până la umeri și așteptau să fie salvați de navele militare. Evacuarea în siguranță a soldaților de la Dunkerque a fost un succes al Aliaților, deși în această evacuare, pierderea a celei mai mari părți a armelor, muniției și a altor materiale militare a făcut ca armata britanică să aibă nevoie de mai multe luni pentru a se reînarma și a-și recompleta stocurile de provizii. La această situație s-a ajuns deoarece soldaților care erau evacuați de la Dunkerque li s-a ordonat ca să distrugă echipamentele pe care nu le puteau transporta cu ei în Anglia.

Astfel, britanicii au incendiat sau dinamitat vehiculele, astfel încât să nu mai poată fi folosite de germani, iar lipsa de vehicule de transport după evacuarea de la Dunkerque a fost atât de mare în Anglia, încât a fost nevoie să recondiționeze până și autobuzele trimise la casat pentru a le folosi la transportul trupelor.