Alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat constatată de poliţiştii din Asău

La data de 25 mai a.c, în jurul orei 13.30, poliţiştii din Asău au depistat, în trafic, un bărbat de 49 de ani, în timp ce conducea un tractor cu remorcă neînmatriculate/neînregistrate, aflându-se sub influenţa alcoolului.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.