Sport în Stare de alertă? Se pare că da!

Am obținut o victorie uriașă pentru copiii și tinerii din Bacău!Am depus în Parlament, alături de colegul meu Ionuț Moșteanu, un amendament la legea care reglementează starea de alertă, care are scopul să susțină sportul de mase și mișcarea în aer liber și în săli amenajate special, pentru toți românii.

M-am gândit în primul rând la copiii noștri și la tinerii din Bacău, care în această perioadă nu au făcut mișcare aproape deloc și care s-au uitat cu jind pe geam la vremea frumoasă de afară. Copiii noștri merită să se joace în parc, în siguranță, pentru a se dezvolta sănătos și armonios. Prea mult au stat închiși în casă! Amendamentul depus împreună cu colegul meu prevede:

– Obligă Ministerul Tineretului și Sportului să lucreze împreună cu toate federațiile pentru a permite antrenamentele sportivilor amatori, la fel cum se întâmplă deja cu fotbaliștii profesioniști;

– Sportul se poate desfășura și în săli, cu respectarea tuturor normelor de igienă stabilite de Guvern, nu doar în bazele sportive;

– Autoritățile locale au obligația să deschidă, în sfârșit, terenurile de sport din curțile unităților de învățământ.

Așa este normal, așa trebuie să rămână și după încheierea pandemiei. Terenurile de sport din parcuri și instituțiile aflate în subordinea autorităților locale trebuie să respecte normele impuse de CNSSU, pentru a putea desfășura activități sportive în condiții de siguranță.Toată lumea vorbește în această perioadă despre sportul de performanță și este oarecum normal, toți vrem să înceapă campionatul de fotbal, toți vrem să vedem handbal, tenis și alte sporturi la televizor.

Dar mai important decât atât este ca noi înșine să putem facem mișcare! Există riscul ca la finalul pandemiei să avem sute de mii de români care au dezvoltat diferite boli pentru că în această perioadă nu au făcut mișcare aproape deloc.

Știu însă că vor fi și critici. Evident, nu din partea românilor care vor să facă mișcare, ci din partea acelor autorități centrale și locale care vor fi obligate să implementeze toate normele de siguranță care se impun. Mă gândesc că primarul nostru din Bacău va fi tare nemulțumit de amendamentul acesta. Ar deschide și el niște baze sportive, ar deschide și el insula, dar cum să o facă când le-a ținut pe toate în paragină?” a scris Lucian Stanciu Viziteu pe pagina lui de facebook.