Poliţiştii de la economic continuă controalele pe raza judeţului

La data de 08 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au acţionat în scopul protejării intereselor consumatorilor și verificării fiscalizării veniturilor realizate de operatorii economici prin vânzarea mărfurilor de strictă necesitate.

Astfel, 19 operatori economici au fost verificaţi pe raza judeţului.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.500 de lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat suma de 9.575 de lei, 5,5 litri alcool sanitar şi 61 de ţigarete.

Exemplu: În urma unui control efectuat la o societate comercială din Plopana, poliţiştii au identificat cantitatea de 11 litri alcool sanitar pentru care operatorul economic nu deţinea documente legale de provenienţă. Totodată, s-a constatat şi că oferirea spre comercializare a unor produse se realiza fără a fi afişat preţul. Poliţiştii au amendat operatorul economic în cauză cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de 11 litri de alcool sanitar a fost confiscată.