Sfântul Gheorghe, 23 aprilie 2020. Tradiții și obiceiuri la români.

Menționăm că în tradiția populară, Sfântul Gheorghe mai este cunoscut sub numele de San-George, fiind considerat un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică, astfel că, atunci când broaștele cântă pentru prima dată, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii către viață.

Ca și tradiții, în dimineața zilei de San-George, capul familiei, care este întotdeauna un bărbat, așază ramuri verzi la stâlpii porților și ai caselor, dar și la ușile și feresterle caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. În acest fel se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțe malefice.

De asemenea, ramurile verzi erau păstrate peste an fiind folosite ca și leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, pentru a putea fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de San-Georgea, fetele de măritat credeau că își vor vedea ursitul dacă priveau noaptea într-o cofa plină cu apă.

Mai există și obiceiul ca în dimineața de 23 aprilie, fetele să pună pe mijlocului drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa ce fecior calcă peste ele. Iar dacă cei care le erau dragi nu călcau pe coronițe, acestea credeau că nu se vor mărita în acel an. Brazedele și coronițele erau păstrate peste an, pentru farmece de dragoste sau pentru ameliorarea diferitelor boli.

Tot acum fetele merg pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic, plante care erau puse apoi în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Pe de altă parte, flăcăii căutau iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfarăme lacătele. În ajun de sărbătoare, tinerii mergeau în dumbravă cu o cofa de apă neîncepută. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă, iar dacă în vas se afla un fir de iarbă, tinerii credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dacă era o floare uscată, era semn că nu se vor căsători în acel an, iar dacă se găsea pământ, era semn de moarte.

Femeile măritate mergeau în pădure pentru a culege plante pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mai mult lapte și mai bun.

Nimeni nu doarme în această zi, pentru a nu fi somnoros tot anul. Urzicatul era un alt obicei practicat în această zi, existând convingerea că prin urzicat oamenii vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul verii. Un alt obieci mai este și împodobirea stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.