Pareri

Dezinformarea îşi păstrează locul cald la Antena 3. Tembeliunea, distribuie!

Informaţi-vă din surse sigure! E îndemnul autorităţilor de ceva vreme şi noi, ăştia care stăm în casă, suntem inundaţi de tot felul de ştiri ce tind să manipuleze grosolan situaţia reală.

Am privit spre Aeroportul din Cluj şi la îmbulzeala ce ne arăta dorinţa românilor de a câştiga ceva bani în aceste vremuri dificile, deşi suntem în plină pandemie. I-am judecat, ba că nu păstrau distanţierea socială, ba că-s inconştienţi că pleacă la muncă şi COVID-19 pândeşte pe la colţuri şi tot felul de reproşuri. Nimeni nu i-a înţeles şi nimeni nu e în locul lor să-i poată judeca.

Să menţionăm că pe timpul pandemiei, cu părere de rău, Antena 3 n-a dispărut. De ce spun asta? Pentru că, deşi a manipulat îndeajuns în era PSD-istă, pentru că a pupat fundurile roşii ce împărţeau putere şi bani în România, continuă să aibă adepţi ce belesc ochii ca la moaşte la canalul infectat de molimă. Cunosc şi personal prieteni care căscă ochii la postările antenei 3 şi mă sună dându-mi ”breaking news-uri” specifice lui Gâdea şi compania.

Tembelii ăştia, plus tembelii care iau de bune ştirile antenei 3, au găsit un clip video din 2016, cu muncitori români în Germania, făcut de un muncitor ce a fost acolo, prezentat într-un live făcut de un alt tembelist, pagina lui de facebook fiind plină de fake-news-uri şi l-au propagat cu viteză, masei populare ce şi-a luat ochii de la Vulpiţa, Viorel, Noră pentru mama şi alte tembeliuni, ca să vadă cum ăia din aeroportul clujean stau la coadă pentru a intra pe tarla.

Să fii Antena 3 şi să preiei un clip video de pe facebook fără să verifici, înseamnă să fii Antena 3 şi atât. Ăştia, dacă servesc un rahat populimii idioate ce mai au în grilă postul tv, fac rating. Fac rating pe prostia lor, fac bani pe prostia lor.

Ruşii au ceva codiţe băgate în dezinformarea la care Antena 3 e părtaşă. Populimea ce cască ochii la antene, au distribuit masiv clipul care s-a dovedit a fi un fake. Cel care l-a făcut în 2016, oripilat de amploarea dezinformării, a ţinut să scoată la iveală fake-ul.

Idiotul ce a postat clipul, l-a şters între timp. Rămâne însă acest clip pe platformele marilor televiziuni la care aveam alte aşteptări. Manipularea şi dezinformarea, par să fie problemele mari ale lumii în care trăim, lăsând uneori COVID-19 în urmă. Şi asta din vina celor care vor senzaţionalul cu orice preţ, fără să verifice. Distribuie în draci şi îi fac mari pe ăştia care manipulează.

Prefectul judetului Maramures a confirmat fake-news-ul.

De 4 ani urlu. Urlu către antenişti, în speranţa că le mai apar vreun neuron în plus în mintea aia seacă. Chiar nu putem fără antene?