Lecția de istorie – 6 aprilie

Uciderea boierilor trădători de către Ioan Vodă cel Viteaz.

La 6 aprilie 1572, în ziua de Paște, din porunca domnitorului Ioan Vodă cel Viteaz al Moldovei, vornicul Ionașcu Sbierea şi un număr de 30 de boieri care uneltiseră împotriva domnitorului, sunt executați într-un târg din apropierea Iașului.

Conspirația boierească organizată sub conducerea vornicului Ionașcu a fost sprijinită din afara țării de către poloni, ei fiind interesați de reînscăunarea lui Bogdan Lăpușneanu în tronul Moldovei. Înăbușirea complotului și executarea celor ce uneltiseră contra domnitorului a avut o semnificație aparte pentru Moldova, deoarece domnia lui Ioan Vodă, scurtă ce-i drept, a avut o importanța deosebită în istoria Moldovei, deoarece după mulți ani trăiţi prin străinătate şi în anonimat, Ioan Vodă se va remarca ca domn al Moldovei, printr-un caracter puternic, prin vitejie și prin neînduplecarea față de boieri, fapt pentru care va fi numit Ioan Vodă cel Cumplit.

Deși a avut o domnie scurtă, de numai doi ani, domnitorul a luat mai multe măsuri menite să consolideze puterea statului, iar abilitățile sale politice sunt confirmate de recâștigarea cetății Hotinului, cetate care era una dintre cele mai puternice fortificații din răsărit la acea dată. Tot el schimbă capitala de la Suceava la Iași și ia măsuri în favoarea oamenilor de rând prin scutirea de dări, bate monede de aramă care cresc avuția țării și reglementează contribuțiile fiscale ale marilor boieri. Ura boierimii şi clerului față de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale, iar o măsură cu totul extraordinară o reprezintă aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domnească, domnitorul cunoscând limbile turcă, greacă, polonă şi armeană.

De asemenea, studiind arta militară a turcilor, tătarilor, polonezilor şi germanilor, Ioan le învață punctele tari şi punctele slabe, iar geniul său militar se întrevede în momentul în care anticipează importanța artileriei pe câmpul de luptă. Într-un spirit cu adevărat vizionar, voievodul formează cea mai însemnată artilerie a timpului și într-o epocă în care marile state dispuneau doar de 30-40 de tunuri, Ioan Vodă ajunge la impresionantul număr de 200, cele mai multe realizate chiar în Moldova. Boierii l-au urât din tot sufletul pe domnitor, iar sentimentul era reciproc, deoarece Ioan nutrea convingerea că boierii şi clericii sunt responsabili de starea precară a ţării, pentru că îi exploatează pe țărani şi pentru că țes numai comploturi.

Aceste comploturi vor ajunge până la sultan, iar în 1574, acesta decide că trebuie să ia măsuri mai radicale pentru a scăpa de domnitorul care nu știe să cedeze. Așadar, sultanul adună o oaste uriaşă, în jur de 200.000 de oameni, care pornesc spre Dunăre cu gândul să scape de viteazul domn o dată pentru totdeauna. Ușor neîncrezător, voievodul Ioan, îl trimite pe pârcălabul Ieremia Golia să-i înfrunte pe turci dar acesta îl va trăda pentru 30 de pungi cu galbeni și se va uni cu turcii la Iezerul Cahului. Oastea moldoveană va fi copleșită și se va retrage în satul Roșcani, unde voievodul rămas cu foarte puțini oșteni se sacrifică, acceptând să se predea cu condiția ca oștenii să fie cruțați și să fie lăsați să se întoarcă acasă.

După ce se jură că vor respecta cerința, turcii săvârșesc cea mai teribila faptă: îl înjunghie pe domnitor, apoi îi taie capul şi îi leagă trupul de patru cămile și îl sfâșie în bucăți.

Please follow and like us: