Lucrările la noua pistă a aeroportului continuă.

Dragoş Benea a vorbit din nou pe facebook despre lucrările de la Aeroportul George Enescu din Bacău, despre faptul că ele continuă, sunt în grafic şi există viaţă şi după COVID-19.

Lucrările la noua pistă a aeroportului se desfășoară conform graficului de execuție, chiar dacă epidemia de Covid19 afectează, pe scară largă, atât România, cât și Europa. Investițiile și dezvoltarea sunt mai necesare ca oricând, dacă dorim să repornim motoarele economiei în viitorul apropiat. Iar când banii sunt fonduri europene, în sumă de 35 milioane euro, investiția este un imens balon de oxigen pentru dezvoltarea Bacăului, nu doar a aeroportului.

Contractul a fost semnat în noiembrie 2019; în prima săptămână din ianuarie 2020 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pe șantier fiind mobilizate utilajele necesare pentru punerea în operă a proiectului. Mă bucur că societatea spaniolă care execută lucrarea are program de lucru inclusiv duminică, de la 07.00 la 14.00, mobilizarea acesteia fiind exemplară.

Potrivit graficului de lucrări, între 15 august și 30 septembrie aeroportul va fi închis pentru o perioadă de 47 de zile, timp în care va fi complet refăcută pista de decolare-aterizare (2500 metri lungime x 80 metri lățime). Pe lângă asta, vor mai fi construite o cale de rulare, platforme antisuflu, două platforme de siguranță pentru ieșirile accidentale în afara pistei, un sistem de balizaj nou, racordare la platforma de staționare a aeronavelor și un drum de securitate.

Peste jumătate de milion de pasageri au trecut prin Aeroportul Internațional „George Enescu”, în 2019, făcând din aeroport principala poartă de intrare în Bacău. Din nefericire, epidemia de Covid19 a închis temporar această poartă, însă trebuie să ne gândim că obligatoriu există viață și după coronavirus! Doar impulsionând investițiile în dezvoltare vom face ca județul Bacău și România să piardă cât mai puțin în urma acestei crize. Epidemia se va încheia la un moment dat și va trebui să facem tot ce ne stă în putință ca viața să revină la normal.” a declarat Dragos Benea pe facebook.

Lucrările la noua pistă a aeroportului se desfășoară conform graficului de execuție

✈️ Lucrările la noua pistă a aeroportului se desfășoară conform graficului de execuție, chiar dacă epidemia de Covid19 afectează, pe scară largă, atât România, cât și Europa. Investițiile și dezvoltarea sunt mai necesare ca oricând, dacă dorim să repornim motoarele economiei în viitorul apropiat. Iar când banii sunt fonduri europene, în sumă de 35 milioane euro, investiția este un imens balon de oxigen pentru dezvoltarea Bacăului, nu doar a aeroportului. 🏗 Contractul a fost semnat în noiembrie 2019; în prima săptămână din ianuarie 2020 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pe șantier fiind mobilizate utilajele necesare pentru punerea în operă a proiectului. Mă bucur că societatea spaniolă care execută lucrarea are program de lucru inclusiv duminică, de la 07.00 la 14.00, mobilizarea acesteia fiind exemplară. 🗓 Potrivit graficului de lucrări, între 15 august și 30 septembrie aeroportul va fi închis pentru o perioadă de 47 de zile, timp în care va fi complet refăcută pista de decolare-aterizare (2500 metri lungime x 80 metri lățime). Pe lângă asta, vor mai fi construite o cale de rulare, platforme antisuflu, două platforme de siguranță pentru ieșirile accidentale în afara pistei, un sistem de balizaj nou, racordare la platforma de staționare a aeronavelor și un drum de securitate. 🦠 Peste jumătate de milion de pasageri au trecut prin Aeroportul Internațional „George Enescu”, în 2019, făcând din aeroport principala poartă de intrare în Bacău. Din nefericire, epidemia de Covid19 a închis temporar această poartă, însă trebuie să ne gândim că obligatoriu există viață și după coronavirus! Doar impulsionând investițiile în dezvoltare vom face ca județul Bacău și România să piardă cât mai puțin în urma acestei crize. Epidemia se va încheia la un moment dat și va trebui să facem tot ce ne stă în putință ca viața să revină la normal. P.S. – Mult succes doamnei directoare Oana Chelaru și echipei sale în implementarea și a acestui proiect!

Publicată de Dragos Benea pe Vineri, 3 aprilie 2020
Please follow and like us: