450 de cereri pe 196 de locuri în creșele băcăuane.

Viceprimarul Daniel Dragoș Ștefan are două propuneri care pot rezolva problema locurilor în creșe.

Din 2016 până în prezent, Primăria Bacău a reușit, cu ajutorul Centrului Bugetar Creșe, amenajarea a  140 de locuri noi pentru copii. Acest lucru s-a realizat  prin regândirea spațiului și prin rezilierea contractelor de închiriere a celor care ocupau spațiile abuziv, primăria reușind astfel să reintre în posesia sălilor necesare pentru a înființa noi grupe.

Dar, acum, în urma încheierii perioadei de înscriere pentru toamna anului 2020, părinții băcăuani sunt puși în fața aceleiași situații, ca unii copii să rămână pe „dinafara” sistemului, pentru că pur și simplu nu sunt suficiente locuri. În acest moment, pentru cele 195 de locuri s-au depus 450 de cereri. Ce se va întâmpla în această situație? Ce soluții au părinții? Cine este de vină?

Acum doi ani de zile, primarul Cosmin Necula mi-a luat din subordine Centrul Bugetar Creșe, când tocmai propusesem crearea a 80 de noi locuri la Grădinița 27. Era o soluție simplă, ușor de realizat. Dar, odată ce a preluat această direcție, practic, tot ceea ce am început a fost oprit. Nu a fost demarat până acum, în ciuda anunțurilor pompoase de investiții, nici un proiect de construcție sau modernizare a vreunei creșe în Bacău, deci zero locuri în plus în ultimii doi ani”, a declarat viceprimarul Daniel Dragoș Ștefan.

Întrucât părinții nu pot aștepta finalizarea unor proiecte care sunt pe hârtie, la fel ca sutele de mii de euro, care sunt tot ipotetici, viceprimarul Daniel Dragoș Ștefan are două soluții care pot fi implementate imediat. „Concret, propun demararea în regim de urgență a lucrărilor la Grădinița 27 de pe strada Alecu Russo. Până în toamnă, ar fi disponibile 80 de noi locuri. Pentru a acoperi diferența necesară, propun închirierea unor imobile sau spații de pe piața liberă pentru amenajarea unor grupe de creșă suficiente sa acopere TOATE cererile. Acest model este practic și în alte municipii și județe cu această problemă. Astfel toți copiii vor avea un loc în creșă la toamnă ”, a conchis viceprimarul.

În prezent, în municipiul Bacău sunt 6 creșe, care dispun de 460 de locuri, insuficiente, așa cum se dovedește, pentru a acoperi nevoile părinților băcăuani.

Please follow and like us: