Local

Necula, Miroşeanu şi Braşoveanu par să se fi înţeles în privinţa amenajării Spitalului Judeţean.

După ce primarul Cosmin Necula a lansat invitaţia de a se întâlni şi discuta cu Sorin Braşoveanu şi Liviu Miroşeanu, în ceea ce priveşte posibilitatea amenajării Spitalului Judeţean pentru cei suspecţi de infecţia cu COVID-19, astăzi s-a întâmplat „minunea” şi cei trei s-au aşezat la o singură masă şi au discutat constructiv. Se pare că discuţiile au dus la o înţelegere în ceea ce priveşte amenajarea ”spitalului de campanie” dorit de primarul Cosmin Necula.

Sorin Braşoveanu, preşedintele CJ: „Am primit girul Direcţiei de Sănătate Publică (???) pentru amenajarea Spitalului Municipal şi organizarea spaţiilor de carantină şi tratament a cazurilor de infecţie cu COVID-19.Reprezentanții DSP-ului spun că locația spitalului este cea mai potrivită pentru acest demers.
La discuția avută, astăzi, cu prefectul și primarul Bacăului am convenit pașii următori pentru implementarea inițiativei noastre de vineri.

Cosmin Necula: „Încercăm să găsim soluții pentru ca etajele 4 și 5 din spital să poată fi readaptate cerințelor impuse pentru tratarea cazurilor de Covid-19.

Liviu Miroşeanu, prefectul judeţului Bacău: „Finalizarea parțială a Spitalului Municipal, astfel încât etajele 4 și 5 să fie transformate în secții pentru tratarea bolnavilor de coronavirus poate reprezenta o soluție viabilă. M-am întâlnit azi cu reprezentanții Primăriei, ai Consiliului Județean Bacău și ai Direcției de Sănătate Publică și am analizat toate variantele de lucru. Discuțiile au fost urmate și de o vizită la Spitalul Municipal. DSP și-a dat acordul de principiu pentru începerea lucrărilor, cu condiția respectării circuitelor sanitare. În cursul zilei de mâine, la București, vom afla și soluția tehnică pe care proiectantul o propune și numărul maxim de pături în regim AŢI care pot fi pregătite. Un termen optimist de amenajare a celor două etaje este de 2-3 luni. Salut implicarea tuturor factorilor responsabili în această acțiune. Sunt convins că, împreună, vom trece și peste această încercare!