PLUS-MINUS 2-3 saci menajeri. Despre moralitate…

Să încerci a educa oamenii în ceea ce înseamnă colectare selectivă e un gest de apreciat, clar şi fără discuţie, însă dacă faci asta din postura de membru a unui partid ce face parte dintr-o alianţă şi care se afla în căutare de puncte electorale înaintea campaniei electorale pentru locale, nu mai e deloc ok şi ne referim aici la moralitate. Am condamnat procedura prin care se împărţeau ”lucrurile” de mare ajutor din anii trecuţi şi acum facem? Facem tot ca ei?

După ce în septembrie a gafat, fiind prins în offside cu împărţirea materialelor de campanie pentru prezidenţiale, doi copii minori fiind atunci în centrul atenţiei, minori ce se pare că au fost plătiţi pentru ajutorul oferit membrului de partid ce vroia să-şi susţină candidatul USR la prezidenţiale, sâmbătă a dat o mână de ajutor membrilor PLUS din comună Mărgineni, cei care au iniţiat o acţiune prin care cetăţenii comunei Mărgineni primeau saci menajeri şi erau învăţaţi cum să colecteze selectiv. După o Cola rece, probabil prea rece, acesta s-a alăturat acţiunii membrilor PLUS, cea în care au împărţit saci menajeri de diferite culori. Treaba-i faină însă în colţul din dreapta jos apare un slash ”adeziune”, ceea ce nu prea dă bine acţiunii în sine. Şi vorbim de moralitate.

Agamel, membrul USR despre care vorbim, a vrut să dea o mână de ajutor prietenilor din PLUS, gândindu-se că-s prea pe PLUS după ultimele sondaje făcute-n piaţă. Poţi face campanii de gen fără să aplici nimic electoral în acţiunile care dealtfel se întâmplă în preajma campaniilor şi atât. Au mai făcut băieţii ăştia campanii de gen şi înainte? Nu cred. Au dispărut găleţile PSD, au dispărut pixurile galbene peneliste, perdele ALDE-iste şi ghivecele de flori PMP-iste însă apar sacii menajeri, brusc şi alături de o eventuală adeziune în partid. Chiar membrii partidelor implicate, în discuţii private, spun că nu-i ok.

Apreciem implicarea membrilor PLUS şi mai ales ajutorul oferit de Agamel însă mă gândesc că ar trebui puţină logică în demersurile care dau tenta politica şi atât. Nu de altă dar PLUS redevine MINUS…şi atentam la moralitate.

Acţiunea de curăţenie ce s-a desfăşurat în Măgura, sâmbăta, n-a avut însemne electorale şi a fost ok. Deşi, consilierul PMP ar fi putut avea insemnele partidului, pe parcursul acţiunii, n-am auzit nimic despre politică.

1 thought on “PLUS-MINUS 2-3 saci menajeri. Despre moralitate…

  1. Se pare ca usereu a luat teapa in actiunea la un loc ca numa plus apare peste tot.

Comments are closed.