Istorie

Lecția de istorie – 1 martie

Istoria zilei de 1 Martie sau Legenda Mărțișorului.

Originile sărbătorii zilei de 1 Martie și deci a mărțișorului nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se consideră că această dată a fost sărbătorită pentru prima dată în Imperiul Roman, când Anul Nou era în prima zi a lunii martie, adică în luna zeului Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației, iar această dualitate este remarcată însăși de culorile mărțișorului, roșul ce simboliza războiul și albul ce simboliza pacea.

Cu toate acestea simbolistica acestor culori este cu mult mai veche și aceasta o demonstrează cercetările arheologice efectuate chiar în țara noastră, la Schela Cladovei în județul Mehedinți, unde au fost scoase la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum circa 8000 ani. Aceste amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu și înșirate pe o sfoară erau purtate la gât pentru a aduce noroc și pentru a alunga duhurile rele. De altfel, în folclorul romanesc există o serie întreagă de legende despre mărțișor și motivele sărbătoririi acestuia.

O primă legenda spune că, atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia, a legat un fir de ață de o floare de măr găsită din întâmplare pe islaz chiar în ziua de 1 martie. Astfel, aceasta a devenit prima persoana care a purtat un mărțișor la început de primăvară. Din acest motiv, în unele regiuni ale țării nu se lucrează în ziua de 1 Martie, pentru a nu o supăra pe Baba Dochia, care va trimite iarna și gerul înapoi. Un alt mit ancestral spune că pe vremuri, soarele a fost răpit de un zmeu și închis într-o temniță adâncă. Un tânăr voinic a luptat pentru eliberarea soarelui timp de o iarnă întreagă, până când, rănit fiind, a reușit în sfârșit să-l învingă pe zmeu. Odată cu revenirea soarelui pe cer, natura a reînviat, iar sângele eroului s-a scurs în zăpada albă.

De atunci, tinerii flăcăi sunt îndemnați să împletească doua fire de lână, unul alb și unul roșu, pe care să le dăruiască fetelor dragi. Roșul simbolizează dragostea și sacrificiul salvatorului soarelui, iar albul emană albul zăpezii, dar și culoarea ghiocelului, vestitorul primăverii. Astfel, culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al mărțișorului, simbolul ce este oferit persoanelor dragi în prima zi de primăvară.