Unde-i doctrina PNL Bacău? La cei 6 foşti primari ALDE intraţi azi în graţiile filialei judeţene PNL?

Tind să cred că traseismul politic s-a mutat cu toate bagajele în curtea PNL. Şi cu oale şi cu boarfele murdare. PNL-ul ăla care a criticat traseismul politic, a început cu ”achizitia”, aşa cum spun în mod oficial, a deputatei Hărătău de la PSD Bacău.

Încă o dată, se vede clar că practic PNL-ul n-are curaj să atace alegerile locale cu oamenii vechi din filială şi apelează la deja instalaţii primari din alte partide, oameni care au abandonat valul vechi pentru cel nou. Nu i-aş blama pe aceştia din urmă atât timp cât ei îşi doresc funcţia în continuare şi atât timp cât alianţa PSD-ALDE a dispărut.

Astăzi, PNL Bacău a ”achizitionat” 6 primari din ALDE. La pachet cu funcţiile deţinute şi pentru care cei 6 încă nu au demisionat din partid. Valentin Vieru (municipiul Moinești), Constantin Toma (orașul Dărmănești), Cosmin David (comuna Secuieni), Ciprian Enea (comuna Helegiu), Petrică Lungu (comuna Filipești) și Gheorghe Cioroabă (comuna Horgești) sunt viitorii demisionar din ALDE ce au anunţat astăzi despre intrarea în PNL.

Unde e doctrina partidului după bălăcăreala din timpul erei ”Dragnea” când liberalii tunau împotriva membrilor alianţei PSD-ALDE? Aşa-i c-a dispărut? Ce naiba, e campanie şi e nevoie de capital de imagine. Dă-o naibii de doctrină şi principii…