Ordonanţa privind desfăşurarea recensământului populaţiei în anul 2021.

Guvernul a reglementat săptămâna trecută, prin OUG, desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor în anul 2021, actul normativ fiind publicat săptămâna aceasta în Monitorul Oficial.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, recensământul are ca obiectiv producerea de statistici oficiale naţionale şi europene, sub forma unor indicatori statistici, privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi socio-economice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a OUG se constituie Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor.

Recensământul se desfăşoară etapizat în perioada iulie – noiembrie 2021. Momentul de referinţă al recensământului este ziua de 1 mai 2021, prevede OUG.

Please follow and like us: