Local

Inspectorul adjunct, Ion Balcan, şi-a anunţat demisia!

Inspectorul şcolar adjunct, Ion Balcan, recent instalat pe funcţie, mai exact, în 6 februarie, a anunţat ieri că va demisiona luni, 10 februarie 2020, pentru că nu doreşte să afecteze imaginea PNL Bacău, după ce europarlamentarul Dragoş Benea a afirmat la conferinţa ordinară de sâmbătă că e ciudat ca pe o astfel de funcţie importantă, PNL Bacău să numească un condamnat definitiv în urma evenimentului din anul 2016, când Ion Balcan a fost surprins la volan cu o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în aerul expirat.

În urma dezvăluirilor din mediul online, profesorul de sport, numit de 2 zile Inspector adjunct, a decis ca mâine să-şi prezinte demisia din funcţia primită pentru a nu crea probleme de imagine partidului.

Ion Balcan a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute şi pedepsite de art. 336 C. pen. De asemenea, termenul de supraveghere este de 3 ani. El a fost surprins pe strada Florilor în data de 8 martie 2016 cu alcoolemia menţionată anterior.